Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Avocații pot fi reținuți…

DOC Avocații pot fi reținuți fără acordul UAM în caz de infracțiuni flagrante, corupere pasivă, activă și trafic de influență. Parlamentul a votat în lectură finală modificările la legea cu privire la avocatură

Avocații pot fi reținuți fără acordul Consiliului Uniunii Avocaților din R. Moldova (UAM) în caz de infracțiuni flagrante, corupere pasivă, activă și trafic de influență. Parlamentarii au votat vineri, 21 ianuarie, în lectură finală, proiectul pentru modificarea legii cu privire la avocatură împreună cu amendamentul, parțial modificat, care a scos avocații la grevă.

Proiectul pentru modificarea legii cu privire la avocatură prevede că judecătorii și procurorii cu cel puțin 10 ani vechime în funcție, care vor dori să fie admiși în avocatură, vor susține examenul de calificare, fiind scutiți doar de efectuarea stagiului. Astfel, până la susținerea examenului de calificare, persoanele respective vor fi obligate să urmeze cursuri, în volum de cel puțin 20 de ore, în materie de deontologie profesională a avocaților și de administrare a formelor de exercitare a avocaturii, conform planului aprobat de Consiliul Uniunii Avocaților.


„În discuțiile cu reprezentanții Uniunii Avocaților a fost solicitată acordarea unui termen de două săptămâni pentru consultări pe marginea modificărilor pe care le-am propus sub rezerva sau promisiunea din partea avocaților că în timpul acesta nu vor accede în profesie persoanele cu reputație compromisă. Eu nu știu ce rezolvă aceste săptămâni. Eu aș solicita dacă îmi permiteți să avem o discuție în fracțiune și să decidem care este abordarea pe care o luăm – dacă votăm proiectul în a doua lectură acum sau amânăm pentru ședința ordinară a Parlamentului (…).

Am avut mai multe schimburi de opinii cu Uniunea Avocaților și formula pe care am propus-o noi de compromis este o formulă care se regăsește în legislațiile majorității statelor europene. Este chiar o formulă care acordă mai multe garanții avocaților din țara noastră decât garanțiile pe care le au de exemplu avocații din România, Belgia. Deci, în nicio țară europeană nu am văzut ca să fie necesară încuviințarea breslei – organul care administrează breasla avocaților pentru anumite acțiuni procesuale. Este exact ceea ce am propus noi în redacția nouă a proiectului de lege plus solicitarea sau condiția de încuviințare a percheziției, reținerii, arestării din partea Consiliului Uniunii Avocaților, cu excepția infracțiunilor de la art. 384/386 – corupere pasivă, corupere activă și infracțiunilor flagrante. Este un pachet de garanții mai mare decât în majoritatea statelor lumii.”, a declarat președinta Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Olesea Stamate.

Amendamentul votat de Parlament

Președinta Comisiei Juridice, numiri și imunități, deputata Olesea Stamate, a înaintat un amendament la proiectul de lege respectiv. Amendamentul prevede excluderea aliniatului 2 din articolul 52 al legii cu privire la avocatură, care are următorul conținut – „avocatul nu poate fi reținut, supus aducerii silite, arestat, percheziționat fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților, cu excepția infracțiunilor specificate la art. 324 – 326 Cod Penal și a infracțiunilor flagrante, de săvârșirea cărora este suspectat avocatul. La efectuarea percheziției la sediul profesional al avocatului în alte cazuri decât infracțiunile flagrante, avocatul este în drept să solicite prezenta decanului baroului sau a unui avocat desemnat de acesta. În acest caz acțiunea procesuală se suspendă, dar nu mai mult decât pentru 2 ore. Decanul baroului sau avocatul desemnat de acesta asistă la efectuarea percheziției și are dreptul să facă în legătură cu aceasta obiecții și declarații care vor fi consemnate în procesul verbal al percheziției”.

Inițial, amendamentul propus de președinta Comisiei Juridice, numiri și imunități, deputata Olesea Stamate, avea următorul conținut – „avocatul nu poate fi reținut, supus aducerii silite, arestat, percheziționat fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților, cu excepția infracțiunii flagrante”.

Mai mulți avocați s-au arătat indignați de amendamentul propus de Stamate, acuzând că modificările atentează la independența avocatului în exercitarea profesiei și la independența profesiei de avocat. Amendamentul prevede faptul că odată cu excluderea din lege a normei propuse în document, avocații vor putea fi reținuți, supuși aducerii silite, arestați și percheziționați fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților în cazul comiterii unor infracțiuni.

Începând de joi, 20 ianuarie și pe parcursul următoarelor zile avocații au intrat în grevă generală, cu sistarea totală a activității de avocat, inclusiv a activității avocaților din cadrul sistemului asistenței juridice garantate de stat, în semn de protest faţă de amendamentul înaintat la legea cu privire la avocatură care prevede că apărătorii pot fi reținuți fără acordul Consiliului Uniunii Avocaților în caz de infracțiuni.