Principală  —  IMPORTANTE   —   Curtea de Apel Chișinău a…

Curtea de Apel Chișinău a anulat actul de constatare emis în privința președintei CC, Domnica Manole. ANI: „Decizia inspectorului de integritate a fost calificată drept ilegală”

Colegiul Civil al Curții de Apel Chișinău (CA) a anulat la sfârșitul lunii mai actul de constatare al Autorității Naționale de Integritate (ANI), emis pe numele președintei Curții Constituționale (CC), Domnica Manole, pe 31 decembrie 2021, prin care inspectorul de integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.

Conform ANI, completul judecătoresc al Curții de Apel Chișinău a concluzionat în hotărârea sa că actul de constatare al ANI a fost emis ilegal, cu depășirea limitelor competențelor atribuite prin lege Autorității și cu încălcarea prevederilor Constituției R. Moldova, a Legii nr. 317/1994 și a Codului jurisdicției constituționale, toate aceste norme excluzând orice fel de intervenție din exterior în activitatea Curții Constituționale în ansamblu și în activitatea judecătorilor constituționali, în particular, atunci când aceștia exercită principala lor atribuție de funcție – jurisdicția constituțională.

„În acest context, ANI își exprimă regretul și îngrijorarea față de modul în care s-a acționat atunci când a fost emis un asemenea act de constatare, concluzia căruia periclitează grav imaginea instituției, dar și implicit a Inspectoratului de Integritate. Misiunea Autorității este una foarte clar definită de lege și nu putem admite depășirea sau încălcarea limitelor prevăzute de cadrul legal. Astfel, ANI a inițiat o procedură disciplinară în privința inspectorului de integritate care a emis acest act de constatare pentru elucidarea tuturor aspectelor menționate și stabilirea legalității acțiunilor sale”, se arată într-un comunicat al ANI.

La sfârșitul lunii decembrie 2021, ANI anunța că a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către președinta CC, Domnica Manole. ANI susținea că președinta CC a încălcat regimul de conflict de interese atunci când Înalta Curte a declarat neconsituțională Hotărârea aprobată de PSRM-ȘOR privind revocarea mandatului de judecătoare constituțională a Domnicăi Manole.

DOC/ ANI anunță că președinta CC, Domnica Manole, a fost stabilită cu un conflict de interese