Semnarea Acordului pentru cel mai mare pachet de sprijin financiar al UE de la independența R. Moldova

Prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean, și comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, semnează la Chișinău vineri, 9 mai, Acordul pentru Planul de creștere al R. Moldova, de 1,9 miliarde de euro.
După ceremonia de semnare, oficialii au susținut declarații de presă.
„Chișinăul și UE au semnat un document fundamental pentru creșterea nivelului de trai în R. Moldova, Acordul pentru Planul de creștere al Moldovei. Prin Planul de creștere, UE ne oferă oferă un ajutor financiar fără precedent pentru dezvoltare, iar noi, instituțiile R. Moldova ne angajăm să ridicăm standardele de viață, să modernizăm instituțiile și să facem investiții pentru a asigura creștere economică.
Am semnat un acord istoric de investiții în viitorul R. Moldova, care demonstrează că noi nu suntem la etapa de a spera să aderăm la UE, ci suntem deja în mijlocul procesului de aderare și avem încrederea partenerilor europeni că vom reuși”, a declarat Dorin Recean.
Marta Kos: „Este și o investiție a noastră într-un membru viitor al UE”
„Am fost aici la finalul lunii februarie și am promis că voi reveni, dar la acel moment nu mă așteptam că veți fi atât de buni în toate aceste reforme, că vom reuși să semnăm acest Plan de creștere, care este o expresie a încrederii UE în R. Moldova și parcursul său european. Este și o investiție a noastră într-un membru viitor al UE, acesta este proiectul la care muncim împreună. Acest Plan de creștere, de 1,9 miliarde de euro, oferă o mare posibilitate pentru reforme și investiții. De ce facem acest lucru? Pentru că vrem să obținem o creștere substanțială care este esențială pentru a atrage investiții străine, dar și pentru a obține un standard înalt de viață pentru cetățenii dumneavoastră. Nu este doar un document, ci o investiție în cetățenii dumneavoastră și în toate domeniile.
Ambiția noastră este, și sunt sigură că vom reuși acest lucru, să dublăm dimensiunea economiei dumneavoastră. Vom crea 100 de mii de locuri noi de muncă în următorii 10 ani (…)”, a declarat comisara europeană pentru Extindere.
Potrivit premierului, Planul de Creștere presupune implementarea a două componente: agenda de reforme și investițiile. Prima componentă presupune dezvoltarea afacerilor și stimularea industriilor strategice, modernizarea infrastructurii de transport și digitale, creșterea transparenței utilizării fondurilor publice, îmbunătățirea educației, sistemului de sănătate și a serviciilor sociale, tranziția verde, securitatea și eficiența energetică și lupta anticorupție.
Cea de-a doua componentă include resurse pentru investiții care vor dezvolta economia națională și vor îmbunătăți calitatea vieții oamenilor. „Sunt proiecte concrete, de țară, pentru care ne-ar trebui zeci de ani de implementare, dacă nu am beneficia de ajutorul european”, a subliniat prim-ministrul.
Printre proiectele planificate se numără reabilitarea drumurilor locale, regionale și raionale, construcția Spitalului Regional Bălți, pentru cei 900 000 de locuitori din nordul țării, extinderea și reabilitarea pădurilor, reabilitarea sistemelor colective de irigare de-a lungul râurilor Prut și Nistru. De asemenea, este prevăzut sprijinul pentru antreprenori și tineri angajați care vor fi remunerați cu o sumă suplimentară de 3 000 de lei la primul loc de muncă acasă.
Consiliul European a dat, la 18 martie, acordul final pentru înființarea Mecanismului de Reformă și Creștere pentru R. Moldova, un nou instrument de sprijinire a reformelor legate de UE și a creșterii economice în țară.
Conform unui comunicat de presă, pachetul de 1,9 miliarde de euro acordat prin Mecanism este cel mai mare pachet de sprijin financiar al UE de la independența Moldovei și se alătură altor forme de sprijin din partea UE. Acesta va stimula economia țării și o va aduce mai aproape de aderarea la UE prin accelerarea reformelor. De asemenea, va ajuta Moldova să facă față provocărilor generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și de încercările continue ale Rusiei de a destabiliza țara.
Acest Mecanism reprezintă pilonul financiar al Planului de creștere pentru Moldova, prezentat de Comisie în octombrie 2024. Acesta va sprijini Moldova în perioada 2025-2027 și se preconizează că va furniza până la 385 de milioane de euro sub formă de granturi și 1,5 miliarde de euro sub formă de împrumuturi. Împrumuturile vor fi acordate în condiții favorabile, cu o perioadă lungă de rambursare și cu rate ale dobânzii avantajoase.
Plățile vor fi supuse unor condiții în ceea ce privește realizarea reformelor prevăzute în Agenda de reformă convenită.