Preotul Maxim Melinti, despre Crăciunul pe stil nou și vechi: „Hristos nu va întreba: «Ce calendar ai ținut?». Nu calendarul ne mântuiește, ci credință și faptele cele bune”
Maxim Melinti, paroh al bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Ghidighici, a explicat că calendarul nu este o dogmă și că bisercile ortodoxe pot sărbători Crăciunul fie pe stil nou, fie pe stil vechi.
Acesta a scris că există biserici ortodoxe în lume care respectă Calendarul Iulian (cunoscut popular sub numele de „Stil Vechi) și Calendarul Îndreptat Grigorian (cunoscut popular sub numele de „Stil nou”), și toate sunt în comuniune euharistică, adică slujesc împreună la o liturghie, la Ierusalim, București, Atena sau Istanbul-Constantinopol.
Totuși, părintele se întreabă de ce există atâta ostilitate și discordie?
„Nu este vorba despre calendar, ci despre frica și manipularea credincioșilor Unii credincioși sunt speriați de idei precum, dacă schimbați calendarul, veți pierde harul. «Cei care urmează Stilul Nou sunt eretici». Nimic din toate acestea nu este învățătura Sfinților Părinți. Acestea sunt sloganuri, nu teologie”, afirmă părintele.
Potrivit lui Maxim Melinti, aceste lucruri se întâmplă că preoții să se teamă să nu-și piardă „turma”, să se teamă de ierarhie, să se teamă de o reacție agresivă sau ei înșiși să nu fie suficient pregătiți teologic. „Atunci aleg tăcerea sau chiar incitarea la conflict.”
„Dar Hristos spune: «Fericiți făcătorii de pace», iar nu «apărătorii taberelor»! De ce nu li se explică clar oamenilor? Pentru că pacea nu este la modă; radicalismul atrage mai mulți susținători; unii confundă «fermitatea» cu «asprimea».”
Ce se întâmplă în familii?
„Din cauza acestei confuzii: soțul urmează un calendar, soția altul; părinții se opun copiilor lor; frații nu se felicită reciproc de Crăciun. Aceasta nu este lucrarea Duhului Sfânt”, a scris părintele.
Parohul susține că calendarul NU este o dogmă, ci credință adevărată se bazează pe dragostea, iar nu pe ură.
„Îndreptarea calendarului nu înseamnă renunțarea la Tradiție, ci o corectare a unei erori de calcul acumulată în timp. Hristos nu va întreba: «Ce calendar ai ținut?», Hristos ne ne va întreba: «Ai iubit? Ai construit pacea? Ai condamnat?». Nu calendarul ne mântuiește, ci credință și faptele cele bune!
Vă chem la pace, la discernământ și la încredere în Biserică, știind că unitatea, dragostea și adevărul sunt mai presus de orice dispută legată de zile și date”, a concluzionat părintele Melinti.