UPDATE Grosu, despre delimitarea lui Plîngău și Macari de PAS: „Am aflat din presă despre anunțul celor doi colegi”. Fostul președinte al Platformei DA: „La negocierile de atunci s-a spus că punem umărul pentru integrarea europeană, dar nu facem parte din PAS”

Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, spune că „a aflat din presă” despre faptul că Dinu Plîngău și Stela Macari, aleși în Parlament pe lista formațiunii, ar urma să fie deputați neafiliați.
„PAS și-a asumat un obiectiv fundamental de țară – aderarea la UE. Pentru acest mandat am primit încrederea cetățenilor. Regretăm că am aflat din presă despre anunțul celor 2 colegi fără să discutăm în echipă, dar ne exprimăm încrederea că toți deputații care au intrat în Parlament pe lista PAS își vor onora mandatul primit de la cetățeni – și anume accelerarea vectorului european, curățarea justiției și asigurarea dezvoltării economice.
PAS are o majoritate parlamentară proeuropeană clară oferită de cetățeni și va asigura îndeplinirea promisiunilor făcute moldovenilor”, a transmis Igor Grosu.
UPDATE 14:50 Contactat de ZdG, fostul președinte al Platformei Demnitate și Adevăr (DA), Dinu Plîngău, a spus că, încă în luna iulie, „și public, și în cadrul acelor negocieri, am declarat că pun umărul se se obțină majoritate proeuropeană, dar nu sunt PAS”.
„În aceste alegeri, pentru PAS au votat nu doar susținătorii acestui partid, dar au votat oamenii care fie s-au speriat că în R. Moldova pot veni forțele proruse, fie oamenii care sincer sper că, cât mai curând, cu o majoritatea proeuropeană, să putem ajunge în UE. Acesta a fost sentimentul meu de atunci. La negocierile de atunci s-a spus că punem umărul pentru integrarea europeană, dar nu facem parte din PAS. (…) Misiunea mea a fost să discut inclusiv cu oamenii care sunt supărați, că acum nu este momentul de supărări, dar este momentul să mai plecăm capul și să punem umărul să asigurăm un Parlament care poate ține drumul european.
(…) În același timp, dacă vor fi proiecte de politică internă, nu voi ține cont că a fost înaintat de fracțiunea PAS. Dacă proiectul va fi rău, nu voi vota, voi veni cu îmbunătățiri sau voi veni cu solicitare ca proiectul să fie respins. În viziunea mea, indiferent dacă ești parte a fracțiunii, deputații nu trebuie să fie mașini de vot.Sunt unele ședințe, inclusiv ale fracțiunii, în care se discută chestii de partid. Nu este corect, eu nefiind membru, să particip la ședințe interne de partid.
Probabil este o problemă de comunicare care a existat între noi. Dacă îmi spuneau să mai rămân cu ei în fracțiune, să-i ajut pe anumite chestii, vă dați seama că nu spuneam nu. Dar în același timp eu vreau să fiu perceput ca nefiind parte a echipei PAS. În campania electorală, am fost la mulți oameni care nu neapărat simpatizau PAS, dar și-au dat votul de încredere pentru că eu le-am promis că această guvernare va fi altfel și că trebuie să votăm pentru PAS pentru că trebuie să menținem drumul european și le-am promis că voi fi vocea lor în Parlament”, a declarat Dinu Plîngău.
Dinu Plîngău și Stela Macari vor susține un Guvern PAS: „Sfadă nu există și nu va exista”
Dinu Plîngău și Stela Macari, aleși în Parlament pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate, vor reprezenta „vocile celor tăcuți” și vor munci „alături de PAS” pentru învestirea noului Guvern. Declarația a fost făcută miercuri, 1 octombrie, de către Plîngău, după ce în presă au apărut informații potrivit cărora cei doi ar urma să fie „deputați independenți”. În aceste condiții, fracțiunea PAS ar fi constituită din 53 de deputați.
În iulie 2025, Dinu Plîngău a renunțat la funcția de președinte al Platformei DA și a părăsit formațiunea, alături de colega sa, Stela Macari, pentru a candida la funcția de deputat pe lista PAS la alegerile parlamentare din 28 septembrie, pe pozițiile 42 și 47. Cum PAS a obținut 55 de mandate, Plîngău și Macari au acces în Parlament.
„În luna iulie, Platforma DA a decis să nu participe în alegeri pentru a nu dispersa voturile pro-europene. Am încercat să conving și alte partide extraparlametnare, pro-europene, să facă același lucru. Am muncit în această campanie alături de colegii din PAS și am fost corecți unii cu alții și așa va fi și mai departe. M-am bucurat de această victorie mai mult poate chiar și decât unii din PAS”, a scris Plîngău.
În continuare, Dinu Plîngău s-a adresat „celor care nu s-au lăsat de tentative de a cumpăra deputați sau de a-i discredita pe unii mai puțin experimentați”.
„Acum le transmit celor care nu s-au lăsat de tentative de a cumpăra deputați sau de a-i discredita pe unii mai puțin experimentați cu tot felul de oferte sau neamuri demult uitate că aceste 2 voturi vor asigura stabilitatea politică și vor munci mult ca Moldova să nu mai revină la discuții despere cumpărare de voturi sau și mai grav, la discuții despre cumpărare de deputați. Vom munci alături de colegii din PAS atât pentru investirea unui guvern, cât și ne vom dedica ca noua guvernare să fie mai transparentă, mai calitativă, mai incluzivă, mai rezilientă.
Atât eu, cât și doamna Macari am avut o responsabilitate civică de a convinge oamenii care nu neapărat simpatizau PAS, sau poate chiar deloc, că acum trebuie să votăm acest partid pentru a merge în Europa. Atât eu, cât și doamna Macari nu facem parte din PAS. Am avut o responsabilitate civică să acționăm așa cum am acționat și acum avem și o datorie ca să reprezentăm în Parlament vocile celor tăcuți. Atât în mine, cât și în doamna Macari, presa și societatea civilă vor găsi un partener deschis mereu pentru dialog și transparență.
Totul va fi bine! Le transmit unora cuvintele șefului lor: «nu vă agitați prea tare»! Criză politică sau sfadă nu există și nu va exista”, a punctat Plîngău.