Rolul lui Radu Marian în numirea lui Dumitru Vangheli la șefia MoldATSA. Maia Sandu: „A venit cu cea mai bună intenție”
CV-ul cu informații false al lui Dumitru Vangheli, demis de la șefia Întreprinderii de Stat „MoldATSA” după ancheta ZdG, a fost recomandat de deputatul PAS Radu Marian. Parlamentarul a recunoscut că l-a propus pentru această funcție, informație confirmată și de Maia Sandu la emisiunea În Profunzime de la Pro TV pe 25 iunie: „E un om care a zis: «Iată un CV bun, vine din diaspora»”. Radu Marian a recunoscut că a greșit, iar președinta a afirmat că acesta „a venit cu cea mai bună intenție”.
„E un om care a zis: «Iată un CV bun, vine din diaspora». Nu avem foarte mulți oameni, avem multe funcții publice, inclusiv manageriale pentru care nici astăzi nu am găsit oameni care să fie și potriviți din perspectivă profesionistă și integri, că de ăștia căutăm. Radu (Marian, n.r.) a venit cu cea mai bună intenție și nu pot să-l suspectez absolut de nimic pentru că nu a tras niciodată foloase personale ilegale din aceste lucruri”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului a mai adăugat că la concurs Vangheli s-a prezentat bine, și „toate lucrurile arătau destul de bine”. „Nu a fost intenția cuiva să-l impună în funcție. Dacă ar fi știut Radu Marian sau altă lume ce se ascunde în spatele acestei persoane, cred că nu l-ar fi promovat”, a spus Maia Sandu.
Pe 24 iunie, la o săptămână de la publicarea anchetei ZdG, Radu Marian a comentat scandalul de la Î.S. „MoldATSA”: „Se răspândește în spațiul public o postare de a mea mai veche unde criticam un fost director Moldatsa din 2021 pentru ca și-a dat o primă de peste 350 mii lei pe lângă salariul lunar de 71 mii lei. M-au acuzat de ipocrizie că iată acum nu am comentat nimic despre veniturile lui Dumitru Vangheli.”
„Ce NU au spus cei care m-au criticat este că situația de atunci și acum sunt total diferite. E una să-ți dai primă de 360 mii lei și să ai salariu gras în timp de pandemie, în timp ce avioanele nu zboară, compania are pierderi majore, controlorii de trafic erau puțini și aveau salarii mult mai mici (la unii de câteva ori mai mici decât ale directorului) . E cu totul altceva când astăzi compania a înregistrează profituri record, s-au deschis noi rute de tranzit a spațiului aerian (a nu se confunda cu noi curse) care au crescut veniturile, iar salariile controlorilor de zbor s-au dublat, astăzi fiind similare cu cele ale directorului. Veniturile companiei, în ultimi 3 ani, s-au majorat de 3.6 ori, iar compania a devenit profitabilă – de la o pierdere de -36.5 milioane lei, la un profit în 2025 de 52.3 milioane lei, în creștere cu 77% comparativ cu 2024”, a scris Radu Marian.
Totodată, deputatul a atașat un infografic privind evoluția veniturilor întreprinderii de stat după preluarea conducerii de către Vangheli.

Totuși, deputatul a admis că rezultatele financiare „foarte bune” nu scuză introducerea informației eronate în CV, „nu scuză salariile date pe nemeritate, nu scuză problemele mari de moralitate și inechitate invocate pe bună dreptate de societate pe acest caz”.
„Da, instituțiile au greșit, eu am greșit atunci când nu am verificat suplimentar anumite informații în CV despre fostul director Moldatsa. M-am concentrat mai mult pe analiza rezultatelor financiare ale companiei, care erau cu mult îmbunătățite. Însă eu nu mi-am schimbat valorile nici pe o secundă. În continuare cred că oamenii, indiferent de funcții sau poziții, trebuie să fie corecți, iar minciuna să nu fie tolerată. La fel cred, ca și în trecut, că informația trebuie reflectată corect”, a scris Marian.
ZdG a publicat joi, 18 iunie, o investigație în care arată că Dumitru Vangheli, șeful Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, cu un salariu de circa 110 mii de lei lunar, a inclus informații false în CV-ul cu care a câștigat funcția în urma unui concurs organizat de Agenția Proprietății Publice în 2025. Vangheli a indicat în documentul publicat pe site-urile unor instituții publice că a obținut licența de pilot la una dintre cele mai mari academii private de pilotaj din Canada, iar imediat după asta a muncit timp de doi ani în calitate de pilot pe avioane de linie la Air Canada, una dintre cele mai mari companii aeriene din lume. Ambele informații nu corespund însă realității, conform unor răspunsuri obținute de ZdG, inclusiv de la Air Canada.
După ancheta ZdG, Vangheli a fost suspendat din funcție și apoi demis.
Citiți investigația integrală AICI.