Cum a ajuns Ion Ceban la Roma? Cu titlu excepțional, Italia i-a acordat o viză limitată. Precizările Ministerului de Externe al României

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, unul dintre liderii Blocului „Alternativa”, căruia în luna iulie i s-a interzis accesul în România și în spațiul Schengen pentru o perioadă de cinci ani, a anunțat duminică, 31 august, că se află într-o vizită de lucru la Roma, Italia.
Potrivit informațiilor obținute de Ziarul de Gardă, acesta a intrat pe teritoriul Italiei în baza unei vize și a folosit pașaportul de serviciu. Conform datelor consultate de ZdG, Ion Ceban urmează să revină la Chișinău pe 3 septembrie.
Cu titlu excepțional, Italia i-a acordat o viză limitată: o singură intrare, valabilă doar pe teritoriul Italiei, pentru a participa la o conferință dedicată primăriilor, organizată sub egida UNESCO.
„Sunt în Italia. Astăzi am ajuns la Roma și am câteva zile pline de activități, întrevederi, evenimente, discuții despre care vom informa suplimentar”, a spus Ion Ceban într-un clip video postat pe pagina sa de Facebook, cu mesajul „Vă salut din Italia”.
Imediat după difuzarea videoclipului, duminică, 31 august, ZdG a transmis solicitări oficiale de informații către mai multe instituții responsabile din R. Moldova și Italia, pentru a clarifica modul în care Ion Ceban a putut intra pe teritoriul unui stat membru al Spațiului Schengen, deși i-a fost impusă o interdicție de călătorie.
Ion Ceban a plecat spre Italia în dimineața zilei de 31 august, cu o cursă WizzAir. La frontieră, acesta a prezentat pașaportul de serviciu pe care îl deține din 2021. Potrivit informațiilor obținute de ZdG, biletele de avion au fost procurate prin intermediul agenției turistice „Rakurs Grup” SRL, care oferă servicii de transport aerian pentru mai multe instituții publice.
Contactată de ZdG, reprezentanta agenției care ar fi intermediat achiziționarea biletelor nu a dorit să explice circumstanțele în care Ion Ceban a călătorit în spațiul Schengen, în pofida interdicției anunțate anterior. Ea a precizat doar că, pentru procurarea unui bilet, agenția nu solicită un act de identitate sau alte acte care i-ar permite accesul în țara de destinație, ci doar numele și prenumele călătorului. Întrebată dacă biletele au fost achitate de Primăria municipiului Chișinău, angajata a întrerupt apelul telefonic, iar ulterior numărul său a devenit indisponibil.
Șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), Ruslan Gălușca, a declarat pentru ZdG că orice cetățean al R. Moldova poate părăsi liber țara, fiind obligat să prezinte doar un document de călătorie valabil. „Condițiile de intrare – dacă persoana are sau nu interdicție, dacă deține sau nu viză – țin exclusiv de competența statului de destinație”, a punctat șeful IGPF.
Pentru a fi acceptat pe teritoriul Italiei, Ion Ceban ar fi obținut o viză cu valabilitate teritorială limitată. Conform Ministerului de Externe din România, o asemenea viză „se eliberează în mod excepțional, atunci când statul membru vizat consideră că este necesar, din motive de ordin umanitar, de interes național sau datorită anumitor obligații internaționale”. Viza cu valabilitate teritorială limitată este valabilă doar pe teritoriul statului membru care o eliberează.
G4Media scrie că Ministerul de Externe a anunțat că Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, „este notificat de România cu interdicție de acces valabilă în tot Spațiul Schengen. Cu titlu excepțional, conform prevederilor Regulamentului Schengen, i s-a acordat de catre Italia o viză limitată: o singură intrare, valabilă doar pentru Italia și doar până la 3 septembrie pentru a participa la o conferință pentru primării sub egida UNESCO”.
Cu alte cuvinte, guvernul italian condus de Giorgia Meloni i-a făcut o favoare politică lui Ceban, aflat în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, notează G4Media.
ZdG a contactat în mod repetat purtătoarea de cuvânt a primarului, Natalia Ixari, însă până la publicarea acestui material nu a primit niciun răspuns. De asemenea, apelurile repetate adresate direct lui Ion Ceban au rămas fără replică.
Ion Ceban ar urma să se întoarcă la Chișinău în dimineața zilei de 3 septembrie, conform unor informații obținute de ZdG.
Italia face parte din spațiul Schengen din anul 1997. Ziarul de Gardă a solicitat Ministerului de Externe al Italiei, Poliției de Frontieră din Italia și Ambasadei Italiei la Chișinău informații privind posibilitatea ca Ion Ceban să călătorească în spațiul Schengen, în contextul interdicției care îi este aplicată. Până luni dimineață, 1 septembrie, nu am primit un răspuns.
Pe 9 iulie, ZdG a dezvăluit că primarului de Chișinău i-a fost interzis accesul pe teritoriul României, dar și în tot spațiul Schengen, pe o perioadă de 5 ani. Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe din România a confirmat faptul că edilului Ion Ceban i-a fost interzis accesul pe teritoriul România. Apoi, ministra de Externe a României, Oana Țoiu, a declarat că „există de multă vreme documentate legături complicate ale dumnealui (Ion Ceban, n.r.) cu reprezentanți ai Federației Ruse”.
„Din rațiuni care țin de siguranța națională. În cazul domnului Ceban, pentru că este singurul nume public despre care pot vorbi, există de multă vreme documentate legături complicate ale dumnealui cu reprezentanți ai Federației Ruse. Pentru România este extrem de important ca acest tip de influență să fie limitată pe teritoriul nostru, mai ales că noi avem un număr foarte mare de cetățeni, care sunt și cetățeni români și cetățeni ai R. Moldova. Este o decizie care a fost luată din rațiuni care țin de siguranța națională. Decizia de a nu permite accesul pe teritoriul României are drept efect direct decizia de a nu permite accesul pe teritoriul Spațiului Schengen”, a afirmat ministra de Externe.
În luna august, într-o conferință de presă, Ion Ceban a anunțat că a acţionat în judecată cinci instituţii de stat din România şi a cerut anularea interdicţiei de a intra pe teritoriul statului vecin şi în spaţiul Schengen.
Declaraţia a fost făcută de Ion Ceban într-o conferinţă de presă, unde a venit însoţit de doi avocaţi din România, care îl vor reprezenta în instanţă. „Nu au fost oferite nici explicaţii, nici temeiuri juridice, nici nu a fost spus ce instituţie a aplicat această interdicţie. Nu există temei pentru ca interdicţia la adresa mea să fie implicată. În lipsa oricăror răspunsuri din partea autorităţilor române, am apelat la servicii de avocatură ca să încerc să obţin dreptatea într-o instanţă de judecată”, a spus Ceban.
Ion Ceban a acuzat în mai multe rânduri că interdicția ar fi una politică, pusă la cale de Maia Sandu și Nicușor Dan. Cei doi șefi de stat au negat că ar fi contribuit la luarea acestei decizii. „E comod să arunci cu acuzații. Sunt false”, a spus Sandu. Pe lângă Ceban, cu interdicții similare s-au ales alți doi cetățeni ai R. Moldova: Vasile Tarlev, unul dintre liderii Blocului „Patriotic”, precum și Natalia Morari, fosta jurnalistă de televiziune care a candidat la alegerile prezidențiale din 2024.