Oleg Cociug, fostul comisar de ORHEI, la un pas SĂ REVINĂ în funcţie
Oleg Cociug, ex-comisar de Orhei, anunţat, imediat după crima din Codrii Orheiului, din seara zilei de 28 aprilie, ca fiind demis de ex-ministrul de Interne Alexei Roibu, este foarte aproape de a reveni în funcţie.
Oleg Cociug a atacat la Curtea de Apel Chişinău (CAC) ordinul lui Alexei Roibu prin care era îndepărtat din funcţia de comisar, iar judecătorii au decis că acesta urmează să fie repus în funcţie.
Eugeniu Onică, şeful direcţiei informare şi relaţii cu publicul al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), ne-a spus că, de fapt, Cociug nu a fost demis din sistem, aşa cum anunţase fostul ministru Roibu la acel moment, ci doar retrogradat.
Ce înseamnă asta? Cei de la Direcţia generală resurse umane a MAI urmau să-i propună lui Cociug câteva posturi noi de muncă, inferioare celui de comisar, din care acesta urma să aleagă. Nu se ştie dacă ministerul a făcut sau nu acest lucru, dar, spune Onică, cel mai probabil că nu, pentru că, de obicei, cei demişi din funcţii mari nu le acceptă, ci aleg să meargă pe calea judecăţii.
În urmă cu două săptămâni, juriştii MAI au atacat la CSJ decizia CAC de restabilire a lui Cociug în funcţia de comisar de Orhei. Astfel, CSJ va fi cea care va decide, în ultimă instanţă, soarta fostului comisar, considerat de mai mulţi unul dintre principalii vinovaţi de crima din Codrii Orheiului, în care şi-a pierdut viaţa Alexei Veretca şi a fost rănit Iurie Matcovschi, amic cu acesta.
Ce se întâmplă acum cu acel dosar, citiţi în articolul „Crima din Codrii Orheiului: „S-au şters urmele” şi „s-a umblat la judecători”.