Luptătoarea Anastasia Nichita, accidentată în timpul Campionatului de la București: „Nu pot respira și nici să mă ridic”
Luptătoarea Anastasia Nichita a suferit o traumă în timpul Campionatului European de Lupte de la București. Drept urmare, aceasta nu va mai putea lupta în semifinala competiției.
Despre acest lucru luptătoarea a scris pe pagina sa de Instagram. Aceasta a menționat că nu cunoaște încă exact dacă este vorba despre o fractură a coastei sau a cartilajului.
„Știu că mulți așteaptă semifinala, din păcate nu voi putea lupta, în timpul luptei a doua mi-am fracturat coasta sau cartilajul, nu știu exact. Sunt la urgență, aștept să văd ce zic medicii, nu pot respira și nici să mă ridic. Nu știu ce să zic, îmi e foarte greu. Mi-am dorit să câștig acest campionat și aveam toate șansele, dar uneori planurile tale nu coincid cu cele de sus”, a scris sportiva.
Anastasia Nichita a fost desemnată de Ministerul Educației și Cercetării drept cea mai bună sportivă a anului 2023. Totodată, tânăra a devenit prima reprezentantă a R. Moldova, calificată la proba de lupte, la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris din acest an.