Incertitudine în cazul restituirii adaosurilor salariale ale Anastasiei Taburceanu către MoldATSA? Verișoara Maiei Sandu explică de ce a decis să întoarcă banii
Anunțul Anastasiei Taburceanu, verișoara Maiei Sandu, privind demisia sa de la Întreprinderea de Stat „MoldATSA” și intenția de a restitui sumele încasate drept sporuri și adaosuri la salariul de bază pentru întreaga perioadă în care a activat în cadrul instituției, începând din iunie 2025, a generat mai multe neclarități în spațiul public. Pe rețelele de socializare, oamenii s-au întrebat cum vor fi restituite, în mod practic și legal, aceste sume.
Astfel, Ziarul de Gardă a trimis o solicitare de informații către întreprinderea de stat, întrebând dacă există un temei juridic pentru ca instituția să primească înapoi sumele încasate de Anastasia Taburceanu și care ar fi procedura legală în acest caz. Reprezentanții MoldATSA ne-au comunicat însă că „luând în considerare că celelalte cerințe expuse în solicitare implică aspecte juridice, acestea necesită analiză suplimentară, urmând să vă comunicăm răspunsul nostru în termenul corespunzător”. La solicitarea ZdG, instituția a precizat doar că Anastasia Taburceanu a fost angajată în cadrul întreprinderii pe 2 iunie 2025. De asemenea, ZdG a solicitat opinia unei avocate specializate în dreptul muncii.
„Cred că se va găsi o soluție pentru a returna aceste sume la care s-a referit doamna Taburceanu”, a menționat directorul Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, înaintea ședinței Cabinetului de miniștri din 24 iunie.
Anastasia Taburceanu: „Procedura concretă va fi stabilită”
Conform jurnaliștilor de la RISE Moldova, anul trecut, Taburceanu a încasat venituri de peste jumătate de milion de lei, adică în medie ea a fost plătită cu peste 75 de mii de lei pe lună, în timp ce în 2026, remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA a crescut semnificativ, depăşind 120 de mii de lei pe lună. Anterior, aceasta a spus că are un salariu de 25 700 de lei, la care se adaugă suplimente pentru stagiu și volum de lucru.
Miercuri, 24 iunie, ZdG a întrebat-o pe Anastasia Taburceanu, care a anunțat că pleacă din funcția de purtătoare de cuvânt la întreprinderea de stat, de ce a decis să restituie sumele încasate ca sporuri și adaosuri salariale. Într-un răspuns, Taburceanu ne-a spus că „a greșit” atunci când a acceptat suplimentele la salariu, „chiar dacă activitatea desfășurată și remunerarea aferentă au avut loc în condițiile legii”.
„Era o practică existentă în cadrul instituției, care în ultimii ani a înregistrat performanțe financiare și dispunea de resurse provenite din veniturile proprii, nu din bugetul de stat. Cu toate acestea, nu am evaluat suficient consecințele unei astfel de decizii și nici impactul pe care această situație l-ar putea avea asupra unor oameni care nu au nicio legătură cu acest subiect.
În ultimele zile, atenția publică s-a concentrat aproape exclusiv pe nivelul remunerării mele, iar această situație a ajuns să afecteze imaginea unor persoane neimplicate în acest subiect. Din acest motiv, am decis să restitui toate sumele care vor fi calculate ca fiind acordate peste salariul de funcție”, a spus Anastasia Taburceanu pentru ZdG.
Întrebată care este temeiul juridic și modalitatea prin care aceste sume vor fi restituite, Taburceanu a menționat că „există mecanisme legale prin care banii pot fi restituiți unei instituții”.
„Procedura concretă va fi stabilită împreună cu departamentele financiar și juridic ale instituției, cu respectarea prevederilor legale aplicabile”, a adăugat Taburceanu.
Directorul APP: „Cred că se va găsi o soluție”
Tot miercuri, directorul APP, Roman Cojuhari, a declarat jurnaliștilor că instituția, care a fondat MoldATSA, așteaptă concluziile Comisiei de cenzori și ale Inspecției Financiare.

„Am văzut ieri (marți, 23 iunie, n.r.) declarația doamnei Taburceanu. De fapt, este mai mult activitatea strict a întreprinderii. Este o activitate operațională, dar urmează să vedem, inclusiv care va fi această metodă, să vedem ce va spune Comisia de cenzori, Inspecția Financiară. Cred că se va găsi o soluție pentru a returna aceste sume la care s-a referit doamna Taburceanu”, a menționat Cojuhari.
Opinia unei avocate specializate în dreptul muncii
Solicitată de ZdG, Tatiana Macovei, avocată specializată în dreptul muncii, s-a expus asupra cadrului juridic general și practica întâlnită în situații similare. Macovei menționează că o eventuală restituire a sumelor încasate cu titlu de sporuri și adaosuri salariale trebuie să aibă la bază un temei juridic. Potrivit avocatei, în practică, Inspecția Financiară sau Comisia de cenzori a unei întreprinderi constată „existența unor plăți efectuate cu încălcarea legislației ori a actelor interne aplicabile și formulează concluzii sau prescripții în acest sens”.

„Țin să precizez că nu cunosc în detaliu circumstanțele acestui caz, nu am avut acces la documentele relevante și nici la reglementările interne ale întreprinderii în baza cărora au fost acordate sporurile și adaosurile salariale respective. Din acest motiv, nu mă pot pronunța asupra legalității concrete a plăților efectuate. Comentariile mele vizează exclusiv cadrul juridic general și practica întâlnită în situații similare.
Din această perspectivă, afirmația directorului APP este una corectă. O eventuală restituire a sumelor încasate cu titlu de sporuri și adaosuri salariale trebuie să aibă la bază un temei juridic (…).
În cazul în care, în urma verificărilor, se constată că anumite sume au fost achitate nejustificat, angajatorul poate emite un ordin prin care solicită recuperarea acestora și poate propune salariatului restituirea benevolă a sumelor respective. Dacă salariatul este de acord, problema poate fi soluționată pe cale amiabilă.
În situația în care salariatul contestă obligația de restituire și refuză să returneze sumele, angajatorul poate recurge la calea judiciară pentru recuperarea acestora. Într-un asemenea litigiu, doar instanța de judecată este competentă să stabilească dacă există sau nu un temei legal pentru restituirea plăților respective și dacă pretențiile angajatorului sunt întemeiate”, a precizat Tatiana Macovei.
Scandal la Î.S. „MoldATSA”
O investigație a Ziarului de Gardă a dus la inițierea unei anchete, la suspendarea, iar ulterior la demisia din funcție a directorului Întreprinderii de Stat „MoldATSA”, Dumitru Vangheli. Ancheta ZdG a dezvăluit faptul că Vangheli, care aveaun salariu de circa 110 mii de lei lunar, a inclus informații false în CV-ul prezentat la concursul organizat de Agenția Proprietății Publice în 2025.
Vangheli a indicat în CV că a obținut licența de pilot la una dintre cele mai mari academii private de pilotaj din Canada și că a activat timp de doi ani în calitate de pilot la Air Canada. Ambele informații au rămas însă neconfirmate, inclusiv după răspunsul oferit de Air Canada. Totodată, ZdG a constatat că Dumitru Vangheli și-a angajat și iubita la întreprindere, chiar de Ziua Îndrăgostiților, pe 14 februarie 2025. Vangheli a majorat și salariile unor angajați, unii șefi din întreprindere bucurându-se în 2025 de salarii de circa 100 de mii de lei lunar. Solicitat de ZdG să explice informațiile incluse în CV-ul său, Dumitru Vangheli a fost evaziv în răspunsuri, sugerând că ar fi participat la anumite „misiuni secrete”. Ulterior, acesta a fost demis.
La două zile după publicarea anchetei, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Anastasia Taburceanu, fosta comunicatoare a Nataliei Gavrilița și verișoara șefei statului, este angajată în cadrul întreprinderii de stat în funcția de specialistă în comunicare, fapt care a generat discuții critice în spațiul public. Ea a confirmat pentru ZdG că îndeplinește această funcție de un an și are un salariu de 25 700 de lei, la care se adaugă suplimente pentru stagiu și volum de lucru.
Întrebată despre modul în care a fost angajată, Taburceanu a declarat că pentru postul său nu a fost organizat concurs, deoarece procedurile instituției permit angajarea pe anumite funcții în baza experienței profesionale și a CV-ului. Ea a precizat că nu deține o funcție managerială și, prin urmare, nu este obligată să depună declarație de avere și interese personale.
Ulterior, jurnaliștii de la RISE Moldova au scris că în mai puţin de un an de activitate în calitate de purtătoare de cuvânt la MoldATSA, Anastasia Taburceanu a fost remunerată cu peste un milion de lei. Conform datelor RISE Moldova, Anastasia Taburceanu a fost angajată la MoldATSA la începutul lunii iunie 2025. Noua funcție i-a adus anul trecut venituri de peste jumătate de milion de lei, adică în medie ea a fost plătită cu peste 75 de mii de lei pe lună.
În 2026, remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA a crescut semnificativ, depăşind 120 de mii de lei pe lună. E o sumă practic de opt ori mai mare decât salariul mediu pe economie și de aproape patru ori mai mult decât primește verișoara ei, președinta Maia Sandu. Într-un răspuns pentru RISE Moldova, Taburceanu am afirmat că salariul ei „este de 25.700 lei, la care se adaugă suplimentele prevăzute de legislație și de actele normative interne”. Totodată, comunicatoarea susţine că, de când este angajata MoldATSA, a participat „la programe de instruire și perfecționare profesională în domeniul aviației civile”. Iar „sumele reflectate în documentele la care faceți referire pot include, pe lângă salariu, alte plăți aferente deplasărilor de serviciu, inclusiv diurne și cheltuieli de cazare”, explică ea.
Pe 23 iunie, Anastasia Taburceanu a anunțat că pleacă din funcția de purtătoare de cuvânt la MoldATSA. Anunțul a fost făcut în contextul dezbaterilor online din ultima perioadă, generate de apariția în spațiul a detaliilor privind modul în care aceasta a fost angajată în întreprindere, precum și salariul pe care îl ridică.
„Voi restitui sumele încasate ca sporuri și adaosuri la salariul de bază pentru întreaga perioadă în care am activat în această instituție”, a scris Taburceanu pe Facebook, adăugând că regretă faptul că „prin acțiunile și deciziile” sale „individuale”, au fost „afectați oameni fără nicio legătură cu situația dată”.
Pe 24 iunie, prim-ministrul Alexandru Munteanu a anunțat că APP e are nevoie de reorganizare, făcând referire la scandalul din jurul MoldATSA: „Au apărut prea multe semnale și întrebări privind mai multe practici din interiorul instituției. Nu putem să le ignorăm”.