Dorin Coval:un judecător cu două cauze penale
Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a deferit justiţiei încă o cauză penală în privinţa judecătorului Judecătoriei Căuşeni, Dorin Coval care, de această dată, este învinuit de pronunţarea cu bunăștiinţă a unei hotărîri contrare legii (art.307 alin.(1) Cod penal).
Potrivit constatărilor procurorilor, în august 2013, magistratul a introdus într-o hotărâre a sa date ce nu corespund realităţii. Ca urmare a acţiunilor ilegale ale magistratului, au fost prejudiciate drepturile şi interesele ocrotite de lege ale participantului la proces, inclusiv dreptul la proces echitabil, consfinţit de prevederile Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.
Prin acţiunile respective au fost afectate grav interesele justiţiei şi principiile statului de drept. Amintim că, la finele anului 2013, Procuratura Anticorupţie a deferit justiţiei un alt dosar, în care, respectivul magistrat, împreună cu un consultant, sunt învinuiţi de corupere pasivă. Cauza penală în privinţa judecătorului a fost trimisă pentru examinare în Judecătoria Căuşeni, iar pentru a asigura caracterul obiectiv, operativ şi imparţial în cadrul soluţionării respectivei cauze penale, Procurorul General, Corneliu Gurin a înaintat Curţii Supreme de Justiţie un demers cu solicitarea de a strămuta examinarea dosarului către o altă instanţă de judecată de acelaşi nivel.
Amintim că, Dorin Coval este judecat și pentru că ar fi primit mită în tichete de motorină și benzină dar și 500 de lei. Dosarul se examinează la Judecătoria Botanica. Cel mai probabil, cele două cauze vor fi comasate.