De ,,Ziua Limbii Române” se cântă la Bucureşti şi la Chişinău
La 31 august, Ziua Limbii Române va fi sărbătorită prin organizarea unor concerte pentru prima dată simultan la Bucureşti şi la Chişinău. La 31 august 1989, când limba română a fost proclamată drept limbă de stat şi a fost legiferată trecerea la scrierea în grafie latină, în R. Moldova se sărbătoreşte Ziua Limbii Române.
Evenimente festive se desfăşoară în fiecare an printr-o serie de manifestări culturale variate (concerte, expoziţii de fotografii, conferinţe). Pentru a păstra vie conştiinţa identităţii naţionale, miercuri, 31 august 2011, cu ocazia Zilei Limbii Române, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău şi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, nume sonore ale muzicii precum Ștefan Bănică Jr, Iris sau Grigore Leșe vor urca pe scenă şi vor adresa un mesaj pentru sensibilizarea opiniei publice cu privire la importanţa limbii române ca marcă a identităţii neamului românesc.