Cum va fi monitorizată activitatea Parlamentului în următorii patru ani?
Activitatea Parlamentului R. Moldova va fi supusă unei monitorizări exhaustive, în următorii patru ani de către Asociația Promo-LEX, în cadrul proiectului „Democrație, Transparență și Responsabilitate”.
Potrivit implementatorilor proiectului, monitorizarea se va face în câteva direcții: transparența decizională; promisiunile electorale; evaluarea modului de organizare și desfășurare a ședințelor plenare; activitatea comisiilor parlamentare; controlul parlamentar; managementul bugetar și administrativ.
Promo-LEX își propune să dezvăluie eforturile depuse de Parlament pentru a face viața cetățenilor mai bună.
„Ne dorim ca activitatea Parlamentului să fie nu doar eficientă, dar și cunoscută”, au specificat reprezentanții Promo-LEX, adăugând că monitorizarea se va face corect, echilibrat, echidistant și nepărtinitor.
Vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, susține că această inițiativă corespunde obiectivelor instituției legislative – de a îmbunătăți accesul oamenilor la procesul decizional, de a edifica o societate informată și prosperă.
„Este interesul nostru ca cetățenii să poată vedea, înțelege, evalua și aprecia activitatea deputaților, fracțiunilor, comisiilor parlamentare. În numele Parlamentului, vă asigur de toată deschiderea în realizarea proiectului, dar și pe tot spectrul de domenii de colaborare, legate de drepturile și libertățile oamenilor”, a declarat Popșoi.