Azi protest SHEN YUN în faţa Guvernului
Asociaţia Obştească Falun Dafa în calitate de organizator şi prezentator al spectacolului SHEN YUN în R.Moldova, organizează o acţiune de protest pentru a atenţiona şi sensibiliza în continuare opinia publică despre încălcarea flagrantă a drepturilor fondatorilor Asociaţiei, a celor 100 membri ai trupei de muzică şi dans clasic chinez SHEN YUN Performing Arts din SUA, cît şi a drepturilor potenţialilor spectatori prin anularea abuzivă de către autorităţile R.Moldova a spectacolului programat pentru zilele de 25-26 mai 2010 în incinta Teatrului Naţional de Operă şi Balet.
Trupa SHEN YUN, promovează cultura clasică autentică chineză, nu doar farmecă prin frumuseţea sublimă, dar şi educă, readucînd la viaţă legendele antice despre virtute, curaj şi bunătate. Compania numărul unu în lume în arta clasică chineză, a evoluat în peste 100 oraşe ale lumii, stîrnind ovaţiile publicului. Pentru al patrulea an consecutiv Parlamentul European a găzduit sub auspiciile vice-preşedintelui Parlamentului European, Edward McMillan-Scott, o ceremonie dedicată deschiderii turneului european.
Cu toate acestea, din păcate publicul din R.M. nu a avut posibilitate să savureze frumuseţea spectacolului, organizat cu mult efort timp de cîteva luni. Printr-o cale foarte înjositoare, a fost stopată prestanţa scenică a artiştilor chiar în ziua spectacolului, refuzîndu-se brutal accesul în teatru. Ca urmare au suferit sute de spectatori care au achitat preţul biletului (cost 300-1000 lei).
Este regretabil faptul, că astfel de lucruri se mai întîmplă şi în ziua de azi în R. Moldova, prezumînd că suntem cu toţii cetăţeni ai unui stat democratic, în care se respectă drepturile fundamentale ale omului, în special ne referim la libertatea conştiinţei, libertatea opiniei şi a exprimării, precum şi libertatea creaţiei. În special, accentuăm prevederile al. (1) al art. 33 al Constituţiei „Libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este garantată. Creaţia nu este supusă cenzurii”. Mai mult ca atît, aceste lucruri se întîmplă azi, cînd actuala guvernare şi-a ales foarte clar direcţia spre un stat democratic şi liber, precum şi alinierea la valorile europene. Din păcate, aceste cuvinte continuă să fie pur declarative şi lucrul acesta am considerat necesar a fi adus la cunoştinţă tuturor cetăţenilor, organizaţiilor locale şi internaţionale de protecţie a drepturilor omului, precum şi altor instituţii internaţionale acreditate în R. Moldova cît şi din afara ei.
Urmează să mai atenţionăm, că cel care a suferit cel mai mult în urma celor întîmplate este publicul-cetăţenii R. Moldova, care a aşteptat acest spectacol irepetabil şi au procurat bilete. Pînă în ziua de azi însă administraţia Teatrului cu rea intenţie reţine banii achitaţi pentru arendă (120 mii lei) cît şi prejudiciile suportate de noi (cazarea artiştilor, cheltuielile de drum, alimentaţia, costul biletelor cît şi venitul ratat), îmbogăţindu-se fără justă cauză şi spunînd că doar au îndeplinit nişte ordine a organelor ierarhic superioare, ei la rîndul său fiind presaţi de reprezentanţii Ambasadei Chinei la Chişinău cu ruperea relaţiilor diplomatice.
În situaţia dată cînd nu am primit nici răspuns cu un motiv de anulare a evenimentului, se refuză demonstrativ restituirea cheltuielilor suportate, nu am auzit să existe vrio pedeapsă disciplinară pentru consecinţele înjositoare survenite, nu am avut a alege decît să solicităm împrumuturi de la prieteni, rude şi susţinători ai Spectacolului din întrega lume pentru a restitui publicului moldovean cheltuielile suportate şi a detensiona situaţia creată cît mai urgent.
Spectatorii au fost înştiinţaţi de a se prezenta în faţa Guvernului la 16.06.2010 pentru a-şi primi costul biletelor, a semna petiţia cu conţinutul că şi cetăţenii moldoveni merită să savureze frumuseţea încîntătoare a Spectacolului SHEN YUN.
Şi… poate în consecinţa celor organizate se va topi gheţarul din inimile celor care urmează să ne decidă soarta, vor înţelege că valorile umane, valorile morale puternice sunt pilonii unei societăţi sănătoase şi ca urmare vor invita din partea Guvernului trupa SHEN YUN să evoluieze şi în R.Moldova în următorul lor turneu prin Europa în a.2011.
Comunicat A.O. „Falun Dafa ”