După 20 de ani: Eroi necunoscuţi într-un război nerecunoscut

„Noi nu am pierdut războiul. Ei nu au scos de la noi niciun metru pătrat, noi am cedat totul. Vă imaginaţi ce suferă oamenii de acolo, mai ales bărbaţii care au luptat şi acum se simt trădaţi, totalmente trădaţi, uitaţi şi că nu trebuiesc nimănui?”. “Noi, voluntarii de război din 1992, datoria faţă de stat ne-am îndeplinit-o, dar statul faţă de noi – nici un procent”.

După 20 de ani de la declanşarea războiului ruso-moldovenesc de la Nistru, cei care din proprie voinţă au mers să-şi apere Patria continuă să-şi aline rănile încă necicatrizate. Atunci când proaspăta R. Moldova nu avea armată naţională şi nici efective militare cu care ar fi putut să se apere, cei care au acoperit frontul de luptă au fost, în mare parte, poliţiştii şi voluntarii. Peste ani, încărunţiţi prea devreme, şomeri, bolnavi şi tot mai puţini la număr, cei care se identifică drept voluntari de război se declară trădaţi şi ignoraţi de conducerea ţării.

„Noi, voluntarii de război din 1992, datoria faţă de stat ne-am îndeplinit-o, statul faţă de noi nu şi-a îndeplinit nici un procent. Şi-au bătut joc de noi atunci şi până acum îşi bat joc”, spunea  acum câteva luni, în timpul unei acţiuni de protest, Mihail Moroi, vicepreşedintele organizaţiei teritoriale Anenii Noi a Uniunii Voluntarilor din R. Moldova.

„Se simt trădaţi şi uitaţi de propria ţară”

În octombrie anul trecut, după un nou şir de scrisori expediate guvernanţilor, voluntarii au organizar un protest în faţa Guvernului. S-au adunat lângă cortul lui Tudor Pânzaru, voluntar şi el, care protestează şi locuieşte în cort, chiar în centrul capitalei, deja a doua iarnă. Acolo au constatat că majorităţii camarazilor de arme nu le permite sărăcia să cheltuiască bani pe drum pentru a protesta, căci sunt şomeri, bolnavi, iar statul le răscumpără vitejia de luptă cu câţiva lei pe lună.

„Această categorie de cetăţeni care s-au antrenat în lupte pentru integritatea ţării (unii au suferit, au fost nevoiţi să plece de pe malul stâng şi au devenit persoane intern strămutate, lăsând în urmă totul, şi casă, şi masă, alţii au fost răniţi, alţii au probleme de sănătate, deoarece participarea la orice conflict este un stres care nu trece fără urmări) sunt uitaţi şi neglijaţi de propria ţară, care are o atitudine foarte iresponsabilă şi superficială faţă de ei”, susţine expertul în problema transnistreană Oazu Nantoi. Deşi nu doar voluntarii “se simt trădaţi şi uitaţi de propria ţară”, Nantoi consideră că “această situaţie putem s-o constatăm, dar deocamdată nu prea ai la cine apela, din moment ce noi n-am avut nicio guvernare care măcar i-ar fi spus conflictului pe nume, între cine a fost conflictul”.

„Dacă era legea, problema era pusă la locul ei”

Nantoi explică lipsa de atitudine a guvernelor de până acum faţă de voluntari prin înlăturarea de la putere a celor care au luptat. “Încă în 1992 au revenit la putere aşa-numiții agrarieni, care au început procesul de înlăturare din structurile de stat a multora dintre acei care au luptat, şi mai mulţi ani de-a rândul la guvernare în R. Moldova erau acele partide, acele alianţe care în mare parte împărtăşeau poziţia regimului anticonstituţional din stânga Nistrului”, declară expertul.

În octombrie 1990, guvernul a adoptat hotărârea cu privire la crearea formaţiunilor de voluntari, care a fost anulată doar peste o lună. De atunci, aceştia susţin că nu s-au mai regăsit în nicio lege. Deşi au trecut două decenii, cerinţele voluntarilor au rămas, în fond, aceleaşi. Vor o lege care ar explica statutul lor în societate, care ar recunoaşte existenţa, rostul şi sacrificiul voluntarilor în  Moldova. Puţinii care au rămas nu se gândesc doar la recompense financiare, ci mai mult la un semn de respect şi recunoştinţă.

„În primul rând, nu suntem recunoscuţi ca voluntari de război, nu avem un statut special, care să ateste că am luptat pentru ţara noastră. Vrem să se recunoască că avem văduve, invalizi, că mulţi au rămas fără lucru, fără case. Dacă era legea şi eram recunoscuţi, problema era pusă la locul ei”, este convins Sergiu Caracai, preşedintele Uniunii Voluntarilor din Moldova.

„Ce nu facem noi pentru ei?”

Vicepremierul Mihai Moldovanu susţine că o lege aparte, doar pentru voluntari, nu îşi are rostul atâta timp cât statutul şi drepturile acestora se regăsesc în legea veteranilor, adoptată în 2003. În aceasta se spune că voluntarii sunt incluşi în categoria de veterani de război şi pot beneficia şi ei de anumite înlesniri.

„Legea stipulează clar că ei beneficiază, ca şi toate celelalte categorii, de aceleaşi drepturi pe care le prevede legea, şi aici mă refer la indemnizaţia unică, la accesul la studii. Această lege prevede nu doar statutul juridic special, dar şi garanţiile sociale. Ce nu facem noi pentru ei? Aş vrea să vină cineva să spună direct. Poate se mai încalcă. În general, nu văd care ar fi problema. Parcă am oferit toate garanţiile, toate, chiar toate, să le dea domnul sănătate să se folosească de ele”, declară vicepremierul responsabil de domeniile sociale, cel care s-a şi întâlnit cu voluntarii după ce aceştia au ieşit în stradă la protest.

Distincţii — la stânga şi la dreapta

În legea din 2003 există totuşi anumite nuanţe. Se spune: “voluntarii … incluşi în efectivul unităţilor militare şi structurilor speciale aflate pe poziţiile de luptă”, pe când voluntarii susţin că ei nu erau incluşi în efectivul unităţilor militare, că nimeni nu ţinea o statistică a lor, tot aşa cum nimeni nu ţine socoteală câţi voluntari şi din ce motive au decedat până în prezent. Chiar şi aşa cum sunt, stipulările acestei legi nu sunt cunoscute majorităţii voluntarilor. “Necunoaşterea nu este problema noastră, este problema lor, a conducerii acestei uniuni. Compensaţii le dăm, ajutor material le dăm. Iată acum, la 20 de ani de independenţă, la 2 martie, vor primi distincţii de stat”, a conchis vicepremierul Moldovanu.

În replică, voluntarul şi scriitorul Vlad Grecu spune că distincţii se împart la stânga şi la dreapta, dar nu se face vreun pas concret. “Măcar să introducem în şcoli ceva, să spunem copiilor noştri ce-a fost acolo, nu 2-3 cuvinte în cartea de istorie, dar să le dea nişte literatură să citească, să fie un program, măcar facultativ, despre conflictul transnistrean, să se întâlnească cu voluntarii, cu combatanţii. Iată programul acesta nu există”, declară decepţionat Grecu.

„Se simt trădaţi, totalmente trădaţi”

O bună parte a voluntarilor sunt din stânga Nistrului. Deşi unii s-au refugiat, mulţi continuă să locuiască sub luneta separatiştilor. Vlad Grecu a părăsit Dubăsariul şi a venit la Chişinău. A scris câteva cărţi şi piese de teatru despre vieţile distruse în conflictul de la Nistru. Recunoaşte că şi-a promis să nu mai scrie despre acest subiect. În toţi aceşti ani s-a convins că nu interesează pe nimeni.

„Mă mai deplasez la Cocieri, la Coşniţa, la Corjova, mai ales că-s de acolo. Oamenii se uită la toate cu o dezamăgire totală. Nu mai cred în R. Moldova, că e în stare, că e aptă să schimbe ceva, în primul rând, din lipsa dorinţei de a face ceva. Noi nu am pierdut războiul. Ei nu au scos de la noi niciun metru pătrat, noi am cedat totul. Copiii celor care au luptat sunt luaţi acum de separatişti în armata lor, împotriva Moldovei. Vă imaginaţi ce suferă oamenii de acolo, şi familiile lor, şi copiii lor, mai ales bărbaţii care au luptat şi acuma se simt trădaţi, totalmente trădaţi, uitaţi şi că nu trebuiesc nimănui. E o stare de spirit dezastruoasă”,  susţine Grecu.

Date exacte despre numărul voluntarilor participanţi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei R. Moldova şi despre numărul celora care mai sunt în viaţă nu există. Voluntarii susţin că ei reprezentau în jur de 80 % din totalul celor care au participat la luptele de la Nistru. Cifrele oficiale, însă, sunt mult mai mici.

Tatiana EŢCO