Monumentul Libertăţii la Chişinău
în scuarul Parlamentului sau în Piaţa Marii Adunări Naţionale?
Sergiu Musteaţă, Istoric
Atâta timp cât s-a insistat asupra unui monument al evenimentelor din 7 Aprilie, locul din faţa Parlamentului era ca şi cum motivat. Din momentul, însă, în care i-a fost schimbată denumirea, i s-a extins, evident, şi semnificaţia. Da, este adevărat, evenimentele din 7 Aprilie s-au produs în spaţiul dintre Parlament şi Preşedinţie, dar ele, oricum, au pornit din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), aşa după cum au pornit toate celelalte evenimente legate de renaşterea noastră naţională. Şi în acest caz, monumentul s-ar înscrie mult mai bine în spaţiul din PMAN. Există o Comisie la Ministerul Culturii în această problemă şi e foarte important ca ea să examineze inclusiv problema locului.
Valeriu Matei, politician
Eu sunt membru al Comisiei Ministerului Culturii care a examinat proiectele propuse pentru Monumentul Libertăţii. Nu ştiu dacă putem vorbi acum de o altă soluţie. Comisia a adoptat deja o decizie, a fost nominalizat proiectul câştigător, ales din vreo 20 de lucrări prezentate la concurs, este o lucrare modernă, interesantă, dar care a fost concepută reieşindu-se, evident, din spaţiile scuarului din faţa Parlamentului. Dacă ar fi să vorbim de un alt loc, să zicem de PMAN, trebuie să ţinem cont că dimensiunile aici sunt altele şi, respectiv, soluţia arhitecturală ar trebui să fie şi ea alta, una nouă. Şi în acest caz ar trebui să vorbim de un cu totul alt proiect. Aşa văd eu lucrurile.
Valentina Cuşnir, politiciană
Practic vorbind, evenimentele din 7 Aprilie au pornit din PMAN. Am fost martor şi o spun cu toată responsabilitatea că şi tinerii noştri au fost arestaţi, maltrataţi şi omorâţi tot în perimetrul PMAN, în faţa Casei Guvernului, în Parcul Catedralei…. De aceea, locul monumentului este în PMAN, acolo de unde a pornit orice idee de libertate de la 1989 încoace. PMAN este marele centru de greutate în tot ce ţine de renaşterea noastră naţională, aici avem şi Catedrala, în faţă, şi pe Ştefan cel Mare, în preajmă. Cred că decizia trebuie consultată mai larg, nu doar la nivelul unei comisii guvernamentale. E foarte importantă ideea şi ar fi păcat să greşim în adoptarea deciziilor.
Mihai Cimpoi, academician
Dacă ideea s-ar limita doar la evenimentele din 7 Aprilie, un monument în faţa Parlamentului ar fi la locul său. În PMAN – locul de început al evenimentelor – ar fi bine să avem o placă comemorativă, instalată pe una din coloanele a ceea ce ne-am obişnuit noi să zicem Arcul de Triumf. Dacă, însă, ideea acestui monument depăşeşte cadrul evenimentelor din 7 Aprilie, în acest caz, locul lui ar fi, desigur, mult mai adecvat în PMAN, în faţa Casei Guvernului. Dar lucrurile trebuie discutate. Şi în privinţa locului, şi în privinţa semnificaţiilor acestui monument. Şi societatea civilă din domeniu trebuie neapărat consultată. Este foarte important.