Victor Ciutac. Dezumilinţa
Victor Ciutac şi-a trăit ultimii 5 ani din viaţă la Iaşi. În urma unei lungi suferinţe, s-a stins din viaţă în aceeaşi zi cu Grigore Vieru. Recent, vestitul actor de teatru şi film a împlinit 71 de ani, având în biografia sa peste 20 de filme şi zeci de roluri în cadrul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”. În cinema, a debutat sub îndrumarea lui Emil Loteanu în pelicula „Poienele roşii”. L-a jucat pe Toma Alistar în „Lăutarii”, pe Ion Neculce în pelicula „Dimitrie Cantemir” sau pe Marcu în „Calul, puşca şi nevasta”. În ultimii ani a scris mult şi a reuşit publicarea a două cărţi. Prezentăm mai jos un fragment din prezentarea cărţii „Exilaţi în umilinţă”, apărută la Chişinău în 2006. Această recenzie a fost publicată în revista „O carte pe zi”.
„Exilaţi în umilinţă” (Chişinău, 2006) este un roman despre Basarabia. Victor Ciutac propune o călătorie prin memoria acestor locuri, determinându-şi cititorul să retrăiască aproape jumătate de veac de istorie, începând cu acel iunie 1940, când teritoriul, prin acordul dintre Hitler şi Stalin, a fost din nou ocupat de ruşi, şi terminând cu vremuri mai apropiate de noi, când rusificarea aproape că s-a încheiat, iar românii, câţi au mai rămas după procesul intens de deportare / deznaţionalizare / discriminare, au devenit străini la ei acasă.
Pobedonoseţ în Siberia
Pus sub un motto sugestiv („Fără memorie nu e Ieri, / fără zbucium nu e Azi, / Fără credinţă nu e Mâine” ), romanul este scris alert, oralitatea fiind principala trăsătură a scriiturii. „Am încercat şi eu prin naivitatea şi inerţia unui tradiţionalist, dar dincolo de această poezie uluitoare prin singurătatea şi tristeţea ei [este vorba despre „Casa mea” a lui Grigore Vieru, n..n.] nu sunt capabil să pătrund… Prin anii 1990-1993 credeam, poate că eram chiar convins, că această poezie îşi pierduse actualitatea, dar vremea şi, mai ales, noi am făcut tot posibilul şi imposibilul ca ea, această „Casă…”, să fie şi mai văduvă, şi mai tristă” (p. 435).
Locuitorii din Pădurenii-Prutului nu au statut de personaje propriu-zise, ci de martori ai unei istorii care trece peste ei modificându-i structural: din gospodari înstăriţi devin colhoznici, îşi uită treptat limba, tradiţiile şi obiceiurile, acceptând în final, ca pe ceva normal, gardul de sârmă ghimpată care-i separă de fraţii de pe malul românesc al Prutului. Gheorghiţă-mutul, cel traumatizat încă din copilărie, este emblematic pentru întreaga comunitate: suportă cu seninătate batjocura, deportarea, statutul de „Pobedonoseţ” în Siberia, la Piatihanka. Este un personaj care nu reuşeşte să se maturizeze, care nu are conştiinţa libertăţii şi nu se revoltă, ci se resemnează, irosindu-se în mărunţişuri. Locuitorii satului au aceeaşi atitudine blajină în faţa invadatorilor, venirea / plecarea / revenirea şi apoi instalarea definitivă a comuniştilor ruşi în sat sunt acceptate cu seninătate inexplicabilă, poate şi cu puţină curiozitate şi cu un fel de convingere interioară că nimic nu se poate schimba cu adevărat.
O carte despre cei pierduţi
Păreau să nu înţeleaga nimic din legile istoriei, din faptul că ea se scrie sub ochii lor, de către nişte „venetici” care le vor perverti, treptat, toate valorile. Când se produce trezirea, deja este prea târziu.
Victor Ciutac este doar un narator, unul din cei care se străduiesc să treacă neobservaţi la lectură, pentru ca faptele din lumea evocată să apară aşa cum s-au petrecut ele în realitate. Imaginaţia şi ficţiunea au un rol minim în acest volum consistent (peste 400 de pagini) despre cei rupţi, pierduţi, înstrăinaţi şi care numai rareori îşi amintesc cine au fost: „Moldovenii când se strâng / Şi-n petreceri se avântă / La un colţ de masă plâng, / La un colţ de masă cântă”…
P.S. Condoleanţe familiei de la prieteni şi admiratori.
Preluare din revista "O carte pe zi"
