Maltratat fără torţionar
Radu Starinschi, poliţistul acuzat de maltratarea lui Sergiu Creţu în aprilie 2009 a fost declarat nevinovat. Sentinţa a fost pronunţată în luni, 20 iunie, la ora 08.30 de către Vladimir Braşoveanu.
Judecătorul, care a citit sentinţa exact la ora 08.30, fără ca în sală să fie partea vătămată. La un moment dat, Braşoveanu a încurcat familia lui Sergiu Creţu, făcând referire la un anume „Sârbu”. Acesta a fost corectat de grefieră.
Dumitru Braşoveanu a motivat achitarea lui Radu Starinschi prin faptul că avocaţii lui Sergiu Creţu nu au adus probe care să demonstreze faptul că anume Radu Starinschi a fost cel care l-a maltratat pe Sergiu Creţu.”Instanţa nu exclude faptul că Sergiu Creţu a fost maltratat”, a spus Braşoveanu.
Sergiu Creţu a spus că „din păcate se aştepta la o decizie nefavorabilă, deşi spera că ”Radu Starinschi va fi măcar pedepsit cu închisoare cu suspendare sau amendă”.
Natalia Moloşag, avocata lui Sergiu Creţu, spune că nici măcar nu cunoaşte textul acestei decizii. „Am întârziat exact cu 5 minute. Dar am telefonat instanţa şi am explicat că întârzii, rugând să înceapă şedinţa cu 5 minute mai târziu. Nici nu am pus la îndoială că aşa va fi, deoarece în cadrul celorlalte şedinţe acest juedcător întotdeauna a admis, la cererea tuturor părţilor, începerea şedinţelor cu 10-20 minute mai târziu. De aceea m-a şi mirat faptul că de această dată s-a citit hotărârea în afara victimei, a avocatului,” explică avocata.
Deşi nu cunoaşte conţinutul propriu-zis al acestei decizii judiciare, ea oricum are mai multe întrebări fără răspuns rezultate din mersul procesului. „Deţinem copia Registrului nr.1 al Comisariatului de poliţie, unde scrie că Sergiu a fost adus la poliţie la 8 aprilie la ora 21, fiin repartizat la Starinschi. În timpul procesului, poliţiştii responsabili de completarea acestui registru au negat în cor că ei ar fi completat acest document. Întrebarea mea este: Cât de credibilă şi funcţională este o instituţie poliţienească în care timp de doi ani nu poate fi identificată o persoană care a completat registrul? Deşi mai mulţi poliţişti au confirmat că Sergiu a fost dus la etajul 5 şi ţinut acolo timp de 2 ore, nimeni nu poate explica ce au făcut cu el acolo, astfel încât a fost dus apoi direct la Salvare cu multe traume şi plin de sânge? Deşi unii spun că Sergiu a fost deja adus cu mâna ruptă la poliţie, nimeni nu poate spune de ce a fost un tânăr ţinut în stare gravă timp de 2 ore la acest comisariat?”. Cu aceste şi alte întrebări, Natalia Moloşag şi Sergiu creţu vor ataca decizia Judecătoriei Centru atunci când vor avea acces la acest document.
„Nu vreau să ajungem la CEDO, unde pentru asemenea erori Moldova va fi neapărat condamnată. Sperăm să primim răspunsuri concludente la Curtea de Apel.
Pedepsirea torţionarilor – un pas important
Combaterea impunităţii e un prim pas, dar foarte important. E imporatnt din punctul de vedere al victimei, fiindcă victima are dreptul la remediere. Deci cunoaşterea faptului că autorul unui serios abuz este pedepsit e deja un important factor al remedierii. De asemenea, punitivitatea este importantă din puctul de vedere al tuturor celor care lucrează în sistem, ştiind că nu ar putea scăpa fără consecinţe serioase în asemenea cazuri.
Acestea sunt părţile cele mai importante ale procesului de remediere în cazurile de tortură, dar asta nu e tot. Există şi alţi paşi, alte modalităţi de remediere pentru victemele torturii.
În general, ONU urmăreşte cazurile de tortură nu doar în sectoarele de poliţie, dar şi în alte instituţii, cum ar fi penitenciarele, dar şi spitalele de psihiatrie sau instituţiile pentru imigranţi. Cred că trebuie să oferim şi posibilităţi de educaţie publică pentru toţi ceiu care ajung în contact cu aceste instituţii.
Moldova are un număr de condamnări la CEDO cu privire la tortură, inclusiv acţiuni inadecvate ale poliţiei, dar şşi condiţii inadecvate de detenţie. De aceea este nevoie să fie luate toate măsurile necesare aici pentru a combate acest fenomen.
Claude Cahn, consilier pentru Drepturile Omului în cadrul Oficiului Naţiunilor Unite de la Chişinău
Vinovatul trebuie să poarte răspundere
Dacă Moldova doreşte cu adevărat să fie o ţară UE, unde drepturile fundamentale ale omului sunt respectate, atunci combaterea torturii e de o mare importanţă pentru noi. Până acum acţiunile autorităţilor şi modul de cooperare al acestora sunt incurajatoare. Noi am încercat să promovăm asistenţa necesară pentru combaterea torturii partenerilor moldoveni , dar e nevoie de asemenea ca autorităţile să consolideze capacitatea de activitate a procurorilor, poliţiştilor şi judecatorilor.
Să vă dau doar un exemplu: imed după evenimentele din aprilie 2009 noi am lansat Pachetul de Suport Democratic , implementat împreună cu Consiliul Europei. Principalul obiectiv al acestui proiect a fost să oferim Ministerului de Interne trainingul necesar, cu masurile corecte de control. De asemenea, am oferit asistenţă pentru trainingul necesar procurorilor şi judecatorilor, care i-ar ajuta să conducă mai eficient investigaţiile şi să procesele judiciare în cazurile de tortură.
Eu cred ca persoanelecare au comis o greşeală sau chiar o crimă trebuie sa poarte răspundere. Eu cred că e o lecţie şi pentrâu populaţie, faptul că fiecare răspunde pentru ceea ce face, şi e vorba de responsabilitatea faţă de cei care au suferit de pe urma unor acte de tortură. Ei trebuie să vadă că le-au fost respectate drepturile întrun mod sau altul, astfel ca ei să simtă că punitivitatea e e calea corecta de acţiune în asemenea cazuri. Dacă asemenea asemenea fapte nu vor fi pedepsite, este clar că ele nu se vor termina, deoarece unii oameni cred ca pot continua aşa mai departe.
Dirk Schuebel, şefulDelegaţiei UE în Moldova