Președinta Maia Sandu spune că există un potențial candidat pentru șefia SIS: „În scurt timp o să fie anunțat numele persoanei”
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, susține că există un potențial candidat pentru șefia Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Șefa statului nu a oferit niciun nume, însă a menționat faptul că acesta vine din afara sistemului de securitate.
Declarațiile președintei au fost făcute luni seară, 30 mai, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la postul de televiziune PRO TV Chișinău.
„ (…) Bineînțeles că discutăm, dar trebuie coordonate lucrurile. Trebuie să avem o înțelegere finală în echipă și atunci se vor face anunțuri. Da, există un potențial candidat. Vine din afara sistemului de securitate, chiar dacă are anumite cunoștințe și anumite tangențe în activitatea pe care a făcut-o până acum, a colaborat cu această instituție. În scurt timp o să fie anunțat numele persoanei”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului a declarat că Alexandr Esaulenco a avut o „contribuție pozitivă la anumite lucruri” în cei trei de activitate în SIS.
„Am discutat cu domnul Esaulenco. Dumnealui a fost în această funcție timp de trei ani. Au fost multe lucruri bune care s-au întâmplat în acești trei ani. Au fost acțiuni din partea Serviciului de Informații și Securitate de protejare a intereselor naționale, la care a contribuit domnul director. În același timp, era și o mișcare firească, pentru că noi am discutat de mai multe ori că avem nevoie de oameni noi care să vină în sistem, în special, pentru că am trecut prin vremuri mai dificile, când instituțiile statului de voie sau de nevoie au fost folosite.
Respectiv, există niște semne de întrebare în raport cu majoritatea instituțiilor statului. Părerea mea, care este o opinie susținută de către majoritatea parlamentară, de către președintele Parlamentului, este faptul că este bine să vină în sistem un om din afară (…). E nevoie să continuăm reformele, s-au început niște lucruri, se face o analiză a situației în sistemul de securitate în general și în instituția SIS. Deci, o să continuăm aceste reforme. Repet, domnul Esaulenco a avut o contribuție pozitivă la anumite lucruri. Vrem să aducem un om din afara sistemului”, a spus Sandu.
Luni, 30 mai, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a primit cererea de demisie a șefului SIS Alexandr Esaulenco. Cererea de demisie urmează să fie examinată în plenul Parlamentului.