În baza cărui sistem electoral vor fi desfășurate eventuale alegeri parlamentare anticipate? Ce a hotărât CC
Magistrații Curții Constituționale (CC) au pronunțat joi, 7 mai, dispozitivul hotărârii privind interpretarea prevederilor articolului 72 alin. (3) lit. a) din Constituție, în care este menționat că „prin lege organică se reglementează sistemul electoral”.
„Rațiunile art. 72 alin. (3) lit. a) din Constituție nu interzic desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate, potrivit regulilor, altui sistem electoral decât cel aplicat la alegerile parlamentare ordinare, dacă este respectată regula publicării în Monitorul Oficial a normelor privind sistemul electoral aplicabil cu cel puțin un an înaintea datei alegerilor”, au hotărât magistrații CC.
În august 2019, cu votul a 59 de deputați, Parlamentul a votat în lectură finală mai multe modificări la Codul electoral prin care a fost anulat sistemul de vot mixt. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial la 17 august 2019.
Astfel, alegerile legislative anticipate care vor avea loc până la 17 august 2020 se vor desfășura în baza sistemului electoral mixt, iar după această dată – în baza sistemului proporțional.
În octombrie 2019, deputații Sergiu Litvinenco, Alexandru Slusari și Vasile Bolea au depus o sesizare la CC prin care a solicitat răspuns la următoarea întrebare: în contextul în care Parlamentul a anulat sistemul electoral mixt pentru a reveni la sistemul proporțional, în baza cărui sistem electoral urmează a fi desfășurate alegerile parlamentare anticipate în situația în care acestea vor avea loc?