Omul de Gardă: Valentina Sturza
Asociaţia Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici
Nu mai ştie nimeni numărul exact al basarabenilor care au fost deportaţi în Siberia, precum şi numărul celor care nu s-au mai întors niciodată din pădurile Siberiei. Valentina Sturza luptă din momentul revenirii sale din Kazahstan pentru redobândirea justiţiei pentru sutele de mii de deportaţi.
A protestat pe treptele Guvernului, în arhivele SIS, în nenumăratele instanţe judiciare ca să redobândească ceea ce a aparţinut pe drept românilor izgoniţi: nu doar casele ci adevărul şi dreptatea în primul rând.