Nagacevschi: Evenimentele din aprilie 2009 sunt speculate de toate forţele politice

Interviu cu avocatul Vitalie Nagacevschi, preşedinte al organizaţiei obşteşti „Juriştii pentru Drepturile Omului”

 

— Dle Nagacevschi, v-aţi depus mandatul de deputat la scurt timp după prezentarea Raportului Comisiei de anchetă pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după 5 aprilie 2009. E vreo legătură între aceste date?

— Între aceste două date nu există nicio legătură – e o simplă coincidenţă. Încă până la prezentarea Raportului Comisiei în plenul Parlamentului, eu decisesem să-mi prezint demisia (cauzele demisiei le-am verbalizat anterior). Atunci, însă, în urma discuţiilor cu unii colegii din Parlament, am decis să demisionez doar după epuizarea totală a mandatului Comisiei parlamentare de anchetă.

— În calitatea dvs. de preşedinte al Comisiei de anchetă pentru elucidarea evenimentelor de după 5 aprilie 2009, ce ne puteţi spune acum, peste 3 ani de la evenimente, despre raportul acestei comisii?

— Nu cred că aş putea spune ceva suplimentar la cele spuse anterior: este un raport foarte complex, echilibrat, profesionist, care este bazat în exclusivitate pe faptele şi probele prezentate în faţa membrilor Comisiei de către persoanele audiate. Desigur, perfecţiunea nu are limită. Cu toate acestea, repet că raportul este unul complex şi profesionist, chiar dacă au fost comise unele scăpări, neintenţionate, cum ar fi cea de neverificare a cazului de blocare a Internetului, pe parcursul protestelor din 7 aprilie 2009.

— Atunci când fusese formată Comisia de anchetă, Consiliul Europei contractase doi experţi, Francesc Guillen Lasierra, din Spania, şi Ralph Roche, din Irlanda de Nord, care, în baza materialelor video şi foto, colectate de membrii Comisiei, urmau să formuleze mai multe concluzii vizavi de caracterul manifestaţiilor din 07 aprilie 2009 şi de prestaţia autorităţilor. Care au fost aceste concluzii?

— În primul rând, experţii au apreciat cât se poate de înalt calitatea raportului Comisiei. În al doilea rând, aceştia, practic, au repetat concluziile Comisiei.

— Totuşi, a fost sau nu necesară activitatea celor doi experţi?

— Obligatoriu. În primul rând, a fost necesar un ochi străin, dintr-o parte, care ar fi putut să stabilească momente pe care noi nu le-am observat sau le-am omis, în al doilea rând, aceşti experţi, direct dar şi implicit, au dat o apreciere raportului Comisiei, şi această apreciere a fost una foarte importantă. Opinia lor a făcut raportul mai credibil, inclusiv pe plan local.

— PNUD Moldova, Consiliul Europei şi Fundaţia Eurasia au sprijinit financiar activitatea Comisiei. În ce a constat finanţarea?

— Avându-se în vedere că din bugetul statului nu au fost prevăzute niciun fel de finanţări pentru activitatea Comisiei, toate cheltuielile au fost acoperite de finanţatorii enumeraţi în întrebare. Despre ce fel de cheltuieli este vorba? Salarizarea experţilor naţionali care au lucrat asupra raportului, acoperirea cheltuielilor de secretariat, remunerarea experţilor internaţionali, acoperirea cheltuielilor de călătorie a doi membri ai Comisiei la Strasbourg, traducerea raportului experţilor internaţionali etc.

— Câţi bani au fost alocaţi?

— Nu ştiu. Am uitat. A trecut atâta timp de atunci! De altfel, nu eu eram persoana responsabilă de evidenţa banilor.

— În cadrul activităţii Comisiei, au fost audiate 82 de persoane, multe dintre care – înalţi demnitari. Cine v-a şocat cel mai mult?

— Nu cred că aş putea spune că cineva m-a şocat prin declaraţiile sau prin dezvăluirile sale. Mai mult, am fost şocat de tabloul care se cristaliza în urma compilării informației obținute. Am fost surprins să aflu că există indici care spun că autoritățile nu au reacționat prompt, corect și eficient la cele întâmplate în aprilie 2009. Ba din contra, pe alocuri se crea aparenţa că unele autorități s-au aflat pe post de provocatori. De exemplu, nici acum nu-mi este clar cum de s-a ajuns la distrugerea totală a clădirii Parlamentului, după preluarea controlului asupra acesteia de către poliţie?!

— Au fost audiaţi şi presupuşi provocatori?

— Chiar la începutul raportului este indicat că acesta nu este un rechizitoriu. De altfel, o comisie parlamentară de anchetă nici nu este în drept să substituie organele represive ale statului sau instanţele de judecată şi să aducă învinuiri. Din acest considerent, nu cred că aș putea numi provocator pe cineva dintre cei audiaţi. Mai mult decât atât, în categoria provocatorilor ar putea ajunge nu doar persoanele din mulţime, care erau cu feţele acoperite şi care incitau la violenţe, dar și reprezentanții autorităților statului, care nu au reacționat corect, adecvat, prompt şi, în consecinţă, prin comportamentul lor duplicitar, de asemenea au încurajat elementele violente din mulţime să împingă protestatarii spre degenerare.

— În Raport se constată că, pe 7 aprilie 2009, forţele poliţieneşti, circa 400 la număr, depăşeau numeric persoanele agresive – cel mult 150 de persoane. Dacă poliţia nu a reuşit să-i izoleze pe cei violenţi, putem înţelege că, de fapt, a avut grijă de securitatea fizică a acestora?

— Această afirmaţie este bazată pe o construcţie logică greşită şi, din acest considerent, conţine o anumită doză de umor.

— Raportul conţine recomandări la adresa Procuraturii Generale, MAI şi CSM, care, ulterior, trebuiau să investigheze mai detaliat anumite circumstanţe şi persoane audiate de Comisia de anchetă. Ce a urmat?

— Ceea ce a urmat este notoriu – practic nimic. Au fost trase la răspundere câteva persoane. Atât. Cât priveşte formularea unei concluzii coerente privind evenimentele din speţă, aceasta lipseşte cu desăvârşire şi, din acest considerent, evenimentele din aprilie 2009 sunt speculate de toate forţele politice.

— Din Raport aflăm că Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi o tipografie aparţinând lui Oleg Voronin au tipărit ilegal peste 200 de mii de buletine de vot pentru a fi utilizate în fraudarea alegerilor. Cum credeţi, de ce nu a fost investigat acest subiect până la capăt?

— Afirmația de mai sus a fost preluată din declarațiile unui lider de partid, care la acel moment era în opoziție. Comisia nu avea mandat pentru investigarea corectitudinii tipăririi buletinelor de vot. Întrebarea din speţă ar trebui să fie pusă în fața autorităților statului, care aveau obligația să investigheze o asemenea presupusă fraudă.

— Fraudarea alegerilor a fost unul dintre motivele declanşării protestelor. Cine, cum şi în cât timp trebuia să demonstreze fraudele, să-i pedepsească pe cei care au fraudat? De ce nu s-a întâmplat nimic la acest subiect?

— Întrebarea este foarte complicată și cere un răspuns complex. În primul rând, este necesar de subliniat că există două feluri de fraude: directă și indirectă. Frauda directă se referă la fraudarea tehnică a rezultatelor scrutinului prin vot multiplu, prin vot controlat, prin votul persoanelor inexistente (decedate) etc. Frauda indirectă se referă la încercarea de a induce în eroare alegătorii prin mass-media controlată de putere, prin suprimarea mass-mediei independente, prin violarea dreptului la libertatea exprimării, prin instaurarea dictaturii și instalarea controlului cvasitotal în stat etc. Astfel, în ceea ce privește fraudarea indirectă, este notoriu că aceasta a avut loc și nu cred că cineva ar mai putea nega. În ceea ce privește fraudarea directă, la acel moment s-a creat o impresie generală că aceasta a avut loc și a fost una foarte masivă, or, anume acest fapt a servit ca motiv pentru declanșarea manifestațiilor pașnice, care ulterior, cu concursul provocatorilor, au degenerat în violențe. O parte dintre fraudele directe au fost demonstrate de partidele politice din opoziția de atunci. Nu știu din ce considerent nu s-a mers până la capăt şi nu au fost demonstrate toate fraudele sau lipsa acestora: fie din lipsă de dorinţă (după ce a fost preluată puterea de la comunişti, la ce ar mai fi fost necesar să-ţi pierzi timpul cu investigarea presupuselor fraude?), fie din lipsa posibilității (la momentul preluării puterii de către forțele democratice, aparatul de stat din eşalonul al doilea se afla într-o situaţie duplicitară: nu era clar pentru cât timp au venit democraţii la putere, unii din aparatul de stat, posibil, au fost implicaţi chiar ei în falsificarea votului; posibil că şi comuniştii au reușit să distrugă urmele), fie pe motiv că, în realitate, aceste fraude nu au fost masive şi o eventuală anchetă ar fi demonstrat că alegerile nu au fost fraudate.

— De ce, totuşi, nimeni nu a încercat să afle adevărul până la capăt?

— Nu am un răspuns la această întrebare.

— Ce ne puteţi spune acum despre felul în care este tratat subiectul Eduard Baghirov?

— Nu ştiu de ce, dar am senzaţia că acest Baghirov nu a avut, în tristele evenimente, rolul care se încearcă să-i fie atribuit sau cel pe care el însuşi încearcă să şi-l aroge prin anumite omisiuni (evită să dea răspunsuri clare la mai multe întrebări). Se pare că s-a încercat să se găsească în persoana lui Baghirov un fel de ţap ispăşitor şi, după ce autorităţile s-au convins că e o pistă greşită, i-au permis acestuia să fugă din R. Moldova.

— De ce abia acum procurorii încearcă să anexeze la dosarul morţii lui Valeriu Boboc materialele experţilor americani, pe marginea imaginilor video cercetate?

— Presupun că a durat mai mult timp obţinerea rezultatelor respectivei expertize.

— Din datele şi analizele pe care le deţineţi, ce ne puteţi răspunde la întrebarea: câţi tineri au fost omorâţi, totuşi, în urma acelor evenimente?

— Toate datele certe de care am dispus au fost incluse în raportul Comisiei. Personal, am impresia că, în timpul acelor evenimente, au murit cel puţin două persoane. Dar e vorba despre o părere subiectivă, pe care nu vreau să o promovez.

— Deşi au existat mai multe iniţiative, victimele acelor evenimente rămân nedreptăţite. Ar mai exista vreo soluţie de a le face dreptate celor care au suferit pe nedrept în izolatoarele de poliţie?

— Cred că singura posibilitate de a li se face dreptate, cel puţin parţial, este despăgubirea morală şi materială a acestor tineri. Sancţionarea poliţiştilor torţionari este practic imposibilă deja.

— În calitatea dvs. de avocat, aveţi în instanţa de judecată vreun caz al vreunei victime care a suferit în urma protestelor de la 7 aprilie 2009?

— Nu. Şi nu ar fi fost corect să am asemenea cazuri pe motiv că există o anumită incompatibilitate deoarece am fost președinte al Comisiei parlamentare care a investigat cauzele şi evoluţiile acelor evenimente.

— Cât de reală vi se pare astăzi o reformă a sistemului judiciar?

— Sunt sigur că, dacă va fi voinţă politică, reforma va fi realizată. Se pare că la momentul actual sunt coapte toate premisele necesare efectuării unei reforme profunde, care ar readuce sistemul judecătoresc la normalitate.

— Preşedintele Nicolae Timofti, care vine din sistemul judiciar, declara că majorarea salariilor judecătorilor, până la câteva mii de euro, ar putea stârpi corupţia din justiţie. Aşa să fie?

— Această măsură cu siguranţă că ar reduce esenţial cazurile de corupție, însă nu ar stârpi-o definitiv. De altfel, teoria și practica spun că stârpirea totală a corupției este imposibilă, dar este posibilă reducerea corupţiei până la nivelul când se poate vorbi despre controlul acesteia de către stat. Aș menționa că lupta cu corupția este o activitate continuă și multidisciplinară. În context, să nu uităm despre responsabilitatea personală a judecătorilor pentru actul de justiție, pregătirea corespunzătoare profesională a judecătorilor etc.

— De ce, totuşi, nu avem, printre condamnaţi, judecători acuzaţi de corupţie, în situaţia în care, inclusiv şeful statului, recunoaşte că sistemul judiciar e afectat de corupţie?

— Această întrebare ar fi fost bine să fie adresată unor instituţii abilitate cu combaterea corupţiei, cum ar fi CCCEC, MAI, Procuratura Generală sau Consiliul Superior al Magistraturii. Eu aş putea doar specula, avansând presupuneri: fie pe motiv că este imposibil de a întreprinde măsurile iniţiale operative de investigaţii, atâta timp cât judecătorii au imunitate, fie pe motiv că nu se doreşte instrumentarea unor astfel de cazuri.

— Aţi plecat din politică definitiv? În ce condiţii aţi reveni?

— Deocamdată, nu am planuri să revin în politică – mă simt mult mai bine în postura de avocat.

— Ce ar însemna pentru cetăţenii R. Moldova preconizata reformă CEDO?

— Depinde despre care reformă întrebați. În prezent se lucrează în permanență asupra simplificării procedurilor în fața Curții, dar și asupra sporirii capacității Curții de a soluționa cât mai multe cereri fără să fie periclitată calitatea examinării acestora. Această reformă continuă se datorează faptului că Înalta Curte de la Strasbourg a devenit ostatecul succesului său. Scopul reformei este reducerea termenului de examinare a cererilor la Curte. Dacă mă întrebați despre mult discutata inițiativă a Marii Britanii de a reduce din competenţele Curţii, cred că această iniţiativă nu are şanse de izbândă. Astfel, reformele angajate la CEDO vor duce la micşorarea termenului de examinare a cererilor, inclusiv ale cetăţenilor R. Moldova.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, A.G.