Cel care reprezintă autoritatea judecătorească nu ar trebui să profite de aceasta în interese personale, în interesul rudelor sau al prietenilor

Interviu cu Anastasia Pascari, directoare a Institutului Naţional al Justiţiei (INJ)

— După 35 de ani de muncă în funcţie de judecător, recent aţi lăsat mantia de magistrat şi aţi acceptat funcţia de directoare a INJ. Ce aţi mai lăsat (în afară de mantie) în instanţe?

— Am activat în funcţie de judecător 35 de ani. Din 1984, la Curtea Supremă de Justiţie (Judecătoria Supremă) (CSJ). În aceşti ani, am acumulat o vastă experienţă profesională. La CSJ, am participat la elaborarea mai multor hotărâri explicative ale Plenului, la elabortarea unor ghiduri şi manuale pentru judecători şi la formarea judecătorilor prin instruirea lor. Întotdeauna m-am străduit să corespund statutului de judecător. Despre aceasta ar putea, probabil, să vă spună mai bine colegii mei şi justiţiabilii. În prezent, în calitate de formator al INJ, transmit cunoştinţele acumlate viitorilor candidaţi la funcţia de judecător sau procuror, inclusiv celor aflaţi în funcţie. Vreau să cred că am lăsat în sufletul celor mai buni discipoli ai mei dragoste, respect şi responsabilitate faţă de ceea ce fac – justiţie.

— Cum se făcea justiţia în perioada sovietică?

— În orice sistem politic, instanţele de judecată au menirea de a face dreptate în litigiile dintre persoane. În perioada sovietică, sistemul judecătoresc avea un caracter mai mult inchizitoriu, decât contradictoriu. În practica judiciară lipsea noţiunea principiului nevinovăţiei. Instanţa era obligată să nu ia decizii doar în baza probelor şi explicaţilor părţilor. Ea era obligată, din oficiu, să caute şi să acumuleze probe şi doar ea decidea dacă probele sunt suficiente pentru pronunţarea unei hotărâri. Principiul separării puterilor în stat a fost recunoscut abia în 1991, când Sovietul Suprem al RSSM a adoptat Decretul cu privire la puterea în stat. Se întâmpla cu o lună mai devreme de adoptarea Declaraţiei de Independenţă a R. Moldova. Acest fapt demonstrează că autoritatea judecătorească nu era independentă, ci se afla sub controlul altor autorităţi, în primul rând – al celor de partid. Prin Constituţia RSSM, Procuratura era recunoscută drept organ suprem care exercita supravegherea. Procurorul putea interveni la orice etapă a procesului civil, chiar dacă nu era parte a acestuia, pentru a face “concluzii”. Era îndreptăţit, în ordine de supraveghere, să facă recursuri împotriva hotărârilor judecătoreşti, indiferent de faptul dacă partea era sau nu de acord cu hotărârea judecătorească sau dacă a participat sau nu la judecarea cauzei. E regretabil că dreptul procurorului de a depune recursuri în ordine de supraveghere împotriva hotărârilor judecătoreşti a fost menţinut şi după aderarea R. Moldova la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), ceea ce a dus la pierderea unui număr mare de cauze la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO). Deşi au trecut peste 20 de ani de la proclamarea Independenţei R. Moldova, deocamdată nu este clar determinat statutul procurorului. În anii sovietici, dosarele se examinau în componenţa unui judecător şi a doi asesori populari care, după susţinerile orale şi după concluzia procurorului, se retrăgeau la deliberări, pentru luarea unei hotărâri. După susţinerile orale, nu se admitea nicio pauză, pentru a evita influenţarea completului de judecată. În 1982, ca excepţie, pe cauzele civile mai complicate a fost admisă adoptarea doar a părţii dispozitive şi admiterea întocmirii motivării hotărârii în termen de trei zile. În 1991, instituţia asesorilor populari a fost lichidată. În prezent, potrivit Legii nr. 155 din 5 iulie 2012, instanţa este obligată să adopte imediat după susţinerile orale dispozitivul hotărârii, iar partea integrală poate fi întocmită doar dacă părţile, în termen de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului, solicită în mod expres acest lucru, sau dacă, în acelaşi termen, a fost declarat apel. Şi atunci când hotărârea urmează a fi recunoscută şi executată pe teritoriul altui stat ea este prezentată integral.

— Care dosar v-a marcat cel mai mult în viaţă?

— Unul dintre dosarele care m-au marcat a fost cazul unui bărbat care şi-a omorât cu bestialitate soţia, lăsând câţiva copii orfani. Acel bărbat, timp de mai mulţi ani, consumând alcool, îşi bătea soţia şi copiii, iar într-o zi a omorât-o în bătăi groaznice. La judecată, care s-a desfăşurat la Casa de cultură, venise tot satul. În timpul audierii copiilor şi a vecinilor, lumea, auzind de calvarul prin care a trecut acea femeie şi copiii săi, se cutremura şi plângea în hohote. Şi asesorii populari nu-şi puteau stăpâni emoţiile. Am fost nevoită să anunţ mai multe pauze, ca publicul să se calmeze. Inculpatul a fost condamnat destul de aspru. În genere, cauzele de violenţă în familie au fost şi rămân cele mai complicate. În realitate, au fost mai multe cauze care şi-au lăsat amprenta asupra mea, dar care, totodată, m-au format ca judecător.

— Corupţia din justiţie e cel mai greu de combătut, probabil. Cu experienţa dvs. de justiţiar, cum credeţi, care ar fi metodele cele mai eficiente de combatere a corupţiei din acest sistem?

— Corupţia e ca şi mucegaiul – dacă pătrunde în casă, e greu să-l distrugi. Din păcate, la noi, corupţia, se pare, a pătruns nu doar în sistemul de drept, dar şi în unele ramuri ale puterii de stat, chiar dacă, în ultimii ani, se întreprind mai multe acţiuni de prevenire şi combatere a corupţiei. La 25 aprilie 2008, a fost adoptată Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei. Legea stabileşte atât subiecţii cu atribuţii de prevenire şi combatere a corupţiei, cât şi mecanismele de combatere a acestui flagel. Totodată, în cadrul Strategiei de reformă a sectorului justiţiei sunt prevăzute acţiuni concrete de combatere şi prevenire a corupţiei. A fost modificată şi Legea cu privire la statutul judecătorului, fiind admisă ridicarea imunităţii în cazul unor acte de corupţie. Recent, Ministerul Justiţiei a elaborat un set de proiecte de legi care vin să completeze legislaţia în vigoare şi care conţin mecanisme suplimentare de descurajare a actelor de corupţie, sancţiuni mai severe pentru infracţiuni de corupţie în justiţie. Legea cu privire la statutul judecătorului – art. 15 (2) – prevede că judecătorul este obligat să informeze imediat preşedintele instanţei şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) despre orice tentative de a fi influenţat în proces. Totodată, proiectul de lege propune completarea art. 8 cu alin. 31, care ar interzice comunicarea judecătorilor cu participanţii la proces şi cu alte persoane. Şi aici se spune că judecătorul este obligat să informeze preşedintele instanţei despre astfel de cazuri. Totul pare a fi în ordine, dacă, prin completarea Legii cu privire la CSM cu art.221, nu s-ar propune sancţionarea judecătorului atunci când informaţia privind comunicarea interzisă nu se confirmă.

Aş aminti aici că CoE recomandă aplicarea unor măsuri adecvate în cazul persoanelor culpabile de tentative de influenţă asupra judecătorilor, iar în privinţa judecătorilor care comunică despre aceasta recomandă aplicarea unor măsuri de încurajare. În proiectul de lege, însă, sunt propuse, după cum am spus, măsuri de descurajare a judecătorului. Aici apare întrebarea: ce va prefera judecătorul, să informeze sau să tacă? Sigur, să tacă, deoarece probabilitatea de a nu fi sancţionat e mai mare. Astfel de prevederi sau alte inexactităţi pot reduce la zero scopul nobil pe care îl are atât legiuitorul, cât şi societatea. În ansamblu, pentru prevenirea şi combaterea corupţiei avem nevoie de o campanie de educare a cetăţenilor în acest spirit. Reprezentanţi ai societăţii civile ar urma să organizeze la întreprinderi, în instituţii, prin oraşe şi sate dezbateri publice la acest subiect.

— S-au făcut, acum câţiva ani, dezvăluiri despre unele cazuri de corupţie la admiterea sau la absolvirea INJ. Cum a avut loc admiterea în acest an?

— Referitor la discuţiile de acum câşiva ani nu pot comenta nimic, deoarece eu mi-am început activitatea aici în ianuarie 2011. De când activez la INJ, în scopul prevenirii şi combaterii corupţiei, a fost modificat Regulamentul despre organizarea concursului de admitere la INJ, fiind stabilite anumite mecanisme de securizare a testelor şi speţelor pentru examene, atât pe parcursul elaborării lor, cât şi până la începerea examenelor. Angajaţii INJ, inclusiv administraţia, nu avem acces la ele. La admiterea din 2012 au fost instalate aparate de bruiaj, ceea ce nu a permis concurenţilor să utilizeze telefoanele mobile sau alte aparate. Admiterea a decurs fără excese. Acum intenţionăm, prin intermediul partenerilor străini, să achiziţionăm şi să instalăm camere de luat vederi pentru a înregistra şi a urmări întregul proces de derulare a examenelor.

— Cine sunt cursanţii INJ?

— Concursul la formarea iniţială îl câştigă cei mai bine pregătiţi – atât persoane cu vechime în funcţii juridice, cât şi tineri care vin de la facultăţile de drept. Din subtextul întrebării, înţeleg că vă interesează dacă avem audienţi ai căror părinţi sunt procurori sau judecători. Avem, dar foarte puţini şi afirm cu toată certitudinea că ei sunt foarte bine pregătiţi şi doresc să urmeze calea părinţilor, care nu este una atât de uşoară. Consider că ar fi incorect să îngrădim accesul persoanei la studii sau la îmbrăţişarea unei profesii doar pentru că părinţii săi au un anumit statut în societate. În primul rând, pe noi trebuie să ne preocupe calităţile morale şi profesionale ale candidatului. Deşi la INJ vin persoane pregătite, am putea avea şi mai pregătite, dacă sistemul judecătoresc nu ar fi permanent criticat pentru toate relele din societate. Cred că ar trebui să se vorbească şi despre cele pozitive din sistem – despre numărul total de cauze examinate şi de hotărâri rămase definitive – dar şi despre oportunităţile pe care le garantează statul judecătorilor. Statul ar trebui să le acorde subvenţii judecătorilor începători care pleacă în raioane, ca să poată plăti chiria, sau să li se acorde credite avantajoase pentru locuinţe. Se tot discută despre majorarea salariilor judecătorilor, în realitate, însă, nu se întreprinde nimic, pe motiv că unii judecători ar fi corupţi. Ce ne facem, însă, cu cei oneşti şi cinstiţi? Din astfel de motive riscăm să constatăm într-o zi că juriştii nu mai vor să devină judecători.

— Sunteţi coautoare a mai multor legi importante: Legea cu privire la organizarea judecătorească; Legea cu privire la organizarea sistemului judecătoresc; Legea cu privire la statutul judecătorului; Legea cu privire la CSJ; Legea cu privire la CSM; Legea contenciosului administrativ; Codul civil; Codul de executare… Ce aţi vrea să schimbaţi astăzi în ele?

— Eram mândră de faptul că am participat la elaborarea mai multor legi ce ţin de organizarea şi funcţionarea sistemului judecătoresc, deoarece, în baza lor, a fost constituit noul sistem judecătoresc, iar acum mă întristează faptul că unele dintre ele au fost, pe parcurs, înrăutăţite. La elaborarea acelor legi, s-a studiat legislaţia europeană şi recomandările CoE. Se urmărea ca dispoziţiile incluse în ele să corespundă standardelor europene. Dar, în primul rând, s-a ţinut cont de legea fundamentală şi de legislaţia naţională. Desigur că şi legislatorul acorda o atenţie sporită acestor proiecte, fiecare lege era discutată în fracţiuni, unde erau invitaţi şi participanţii la elaborarea proiectelor, care puteau interveni cu explicaţii în orice moment. Ulterior au fost şi cazuri în care, după adoptarea legii în prima lectură, ea era modificată. Spre exemplu, proiectul Codului civil a fost adoptat în prima lectură în varianta propusă de un grup de profesori de la USM şi practicieni, iar pentru a doua lectură Legislativul a constituit alt grup, care a ciopârţit proiectul cum a vrut, fără a ţine cont de conceptul de elaborare a Codului. Ulterior, Codul civil a fost din nou expertizat de către experţi ai CoE, care au propus revenirea la proiectul iniţial. În 2013, se împlinesc 10 ani de la intrarea în vigoare a Codului civil, dar până acum expertiza efectuată de experţii CoE a rămas doar pe hârtie. Iată, parţial, ce aş schimba astăzi în acele legi. Iar dacă vorbim de legile ce ţin de organizarea şi funcţionarea sistemului judecătoresc, de statutul judecătorului, aş reveni, în primul rând, la prevederile care, pe parcurs, au fost abrogate, în defavoarea consolidării independenţei sistemului judecătoresc.

— Ce fel de statut ar trebui să aibă judecătorul în societate?

— Nu doar astăzi, dar în orice timpuri, judecătorii s-au bucurat şi trebuie să se bucure de un statut special, deoarece au un rol deosebit în societate – cel de exercitare a justiţiei. Pentru a menţine acest statut, ar trebui respectat principiul independenţei judecătorilor, iar la selectarea lor să se ţină cont de criteriile stabilite prin Legea privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor. Concomitent, judecătorul trebuie să demonstreze că este demn de acest statut, manifestând competenţă profesională la exercitarea imparţială a atribuţiilor sale şi în aplicarea corectă a legii. Judecătorul ar trebui să se afirme şi printr-un comportament ireproşabil – atât în cadrul efectuării actului de justiţie, cât şi în societate, ca să obţină încrederea oamenilor şi să aibă dreptul moral de a-i judeca pe cei care încalcă legea.

— De mai mulţi ani se tot vorbeşte despre reformarea justiţiei. Ce e rău în justiţia de la noi: legile sau cei care le aplică?

— Ca şi orice reformă, reforma justiţiei are un scop bine determinat – perfecţionarea sistemului judciar, dar, după cum am mai menţionat, deseori acest scop este atins parţial. Nu pot afirma că, la noi, legile sunt rele sau că sunt răi cei care le aplică. Avem foarte multe legi bune, conforme standardelor internaţionale, cu mecanisme de aplicare bine determinate, dar avem şi legi, mai bine zis dispoziţii de acte legislative, care sunt imprecise şi previzibile, trezând ambiguităţi la aplicarea lor, contravenind legislaţiei şi jurisprudenţei internaţionale. Sunt şi cazuri de neglijenţă a judecătorilor în aplicarea legislaţiei, de tergiversare a examinării cauzelor sau de atitudine părtinitoare la judecarea lor. Mai multe dintre aceste cazuri au fost mediatizate în mass-media. Deşi majoritatea judecătorilor corespund statutului pe care îl deţin, despre ei presa preferă să nu vorbească, iar în societate se creează impresia că toţi judecătorii sunt la fel. Am certitudinea că, după revenirea domnului Mihai Poalelungi în sistemul naţional de justiţie şi numirea sa în funcţia de preşedinte al CSJ, sistemul judecătoresc îşi va recăpăta încrederea societăţii. Preşedintele CSJ depune toate eforturile pentru uniformizarea practicii judiciare naţionale. Au devenit frecvente recomandările Plenului CSJ în aplicarea legislaţiei prin prisma jurisprudenţei CtEDO, fiind acordată o atenţie sporită calităţii actului de justiţie.

— Declara o judecătoare, într-un articol din ZdG, că în justiţie, în toate instanţele, este extrem de răspândit fenomenul nănăşismului şi al cumătrismului. Cum am putea scăpa de acest fenomen?

— Vă referiţi, probabil, la protecţionism şi corupţie. În principiu, e dificil de a propune soluţii pentru combaterea acestui fenomen. Totuşi, voi încerca, prin prisma normelor privind etica judecătorului, să menţionez că judecătorul, întotdeauna, trebuie să ţină cont că, atât la exercitarea justiţiei, cât şi în societate, reprezintă autoritatea judecătorească. El nu ar trebui să profite de aceasta în interese personale, în interesul rudelor sau al prietenilor. El trebuie să fie select în alegerea cercului de prieteni, să se abţină în sensul adevărat al cuvântului de a fi nănaş sau cumătru al colegilor din sistemul judecătoresc sau al altor persoane. În cazul în care, totuşi, i-a fost repartizat un dosar în privinţa acestor persoane, pentru a nu crea conflicte de interese, el ar trebui să se abţină de la judecarea lui prin autorecuzare.

— Care sunt cele mai complicate întrebări la care sunt solicitaţi să răspundă candidaţii la studii în INJ?

— Pentru toţi candidaţii sau audienţii INJ, instruiţi pentru funcţia de judecător sau procuror, la examene, nu se selectează anumite subiecte pentru a-i prinde în plasă.

La admitere, INJ, cu cel puţin 60 de zile înainte de data concursului, anunţă condiţiile de admitere, tematica la disciplinele incluse la concurs, alte date relevante. Tematica este aprobată de Consiliul INJ, iar în baza tematicii sunt formulate testele şi subiectele pentru admitere. În cadrul cursurilor de formare se aprobă planul de instruire cu indicarea disciplinelor ce urmează a fi studiate, iar ulterior, formatorii întocmesc curricula pentru fiecare disciplină, aceasta fiind reînnoită anual.

— În ce cazuri audienţii INJ sunt exmatriculaţi?

— Audienţii INJ, candidaţi la funcţiile de judecător şi procuror, pot fi exmatriculaţi atunci când comit abateri disciplinare. Acestea sunt prevăzute în art.16 din Legea privind INJ, şi anume: a) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în perioada de instruire; b) atitudinea necuviincioasă faţă de colegi, personalul didactic sau de conducere al Institutului, precum şi faţă de persoanele cu care intră în contact în perioada efectuării stagiului; c) absenţele nemotivate.

— Se tot vorbeşte că, fiind aleşi pe circumscripţii electorale, judecătorii ar fi mai responsabili în deciziile lor. Ce credeţi despre aceasta?

— Cred că alegerea judecătorului pe circumscripţii electorale nu este cea mai bună soluţie pentru responsabilizarea lor, deoarece electoratul nu dispune de mecanisme de selectare a candidaţilor la funcţia de judecător. Ei nu vor putea aprecia la justa valoare calităţile morale şi profesionale ale candidaţilor. O astfel de practică a existat în perioada sovietică, dar deseori nu îndreptăţea aspiraţiile alegătorului. Personal, în două mandate, am fost aleasă pe circumscripţii electorale. Prima dată, când am fost aleasă judecător, în ziarul raional fusese publicate doar datele biografice, iar la întâlnirile cu alegătorii “persoana de încredere” repeta aceste date, susţinând că aş fi cea mai potrivită candidatură pentru funcţia de judecător, deşi, după ce m-am afirmat ca judecător, mi-a recunoscut că avusese îndoieli că aş putea face faţă acestei poveri.

Cred că procedura actuală de selectare şi numire în funcţie a judecătorilor este bună, doar că cei care selectează candidaţii trebuie să fie mai principiali şi să nu admită promovarea judecătorilor pe criterii politice sau alte criterii interzise.

— R. Moldova rămâne în topul statelor cu dosare pierdute la CtEDO. Ar trebui sau nu judecătorii să suporte consecinţele acestor pierderi?

— Cu regret, R. Moldova se află printre primele 9 state cu cele mai multe cereri depuse la CtEDO. În 2012, au fost pronunţate 27 de hotărâri împotriva R. Moldova, Guvernul fiind obligat să achite o sumă considerabilă pentru prejudicii materiale şi morale. Această situaţie, însă, nu poate servi drept temei pentru obligarea judecătorului să despăgubească statul în cazul greşelilor admise la exercitarea justiţiei. Potrivit art. 19, alin.(3) din Legea cu privire la statutul judecătorului, acesta nu poate fi tras la răspundere pentru opinia exprimată în înfăptuirea justiţiei şi pentru hotărârea pronunţată, dacă nu va fi stabilită prin sentinţă definitivă vinovăţia sa de abuz criminal. Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), prin Avizul nr.3, cu privire la principiile şi regulile aplicabile judecătorilor, stipulează că, ţinând cont de principiile independenţei, “judecătorul nu poate fi expus, în ceea ce priveşte exerciţiul funcţiei judiciare, vreunei răspunderi personale, chiar ca despăgubirea statului, cu excepţia cazului în care face o greşeală intenţionat”.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, A.G.