Petru Grozavu: Capul lui Zubco sau al lui Lupu?
Derută generală. În Parlament, în Alianţa de guvernare, în societate, între liderii de opinie şi, cu siguranţă, aceeaşi derută şi în mediul partenerilor externi ai R. Moldova, mai ales al celor care au declarat R. Moldova o «poveste de succes».
Raportul prim-ministrului Filat de joia trecută în Parlament, în care premierul a cerut demisia şefului SIS, procurorului general şi directorului CNPF, iar, ulterior, şi eşecul întrevederii de luni a celor trei lideri AIE (Filat, Lupu şi Ghimpu) au contrariat definitiv lumea. Optimismul celor care mai erau optimişti a mers în scădere, iar scepticismul a urcat la vârf. Inclusiv în mediul partenerilor de Alianţă. M. Ghimpu declara, imediat după întrevedere, că Alianţa e ca şi moartă, «rămâne să vedem cine va da ţărâna peste mormânt», în timp ce Lupu (chiar dacă descurajat) mai lăsa rezervă de 4 zile acestui posibil prohod, anunţând că «joi (20.10.11) se va vedea dacă Filat a bătut sau nu ultimul cui în sicriul Alianţei» (azi expiră termenul în care M. Lupu trebuia să iniţieze procedura de demitere a procurorului general, în caz contrar Lupu ar trebui să plătească cu propria funcţie de şef al legislativului). Lucrurile – şi aşa complicate – s-au complicat şi mai mult. La problema alegerii şefului statului, s-au mai adăugat altele două. Premierul vrea şi cere «remanieri în guvern» şi «depolitizarea instituţiilor statului» (care nu este prea clar ce ar trebui să însemne), dar se presupune că cei trei sunt primele jertfe ale acestu proiect de depolitizare. O fi.
Ce va urma, va fi clar începând cu ziua de mâine. Va cădea capul procurorului Zubco sau al speakerului Lupu? Va supravieţui AIE – şi dacă da, în ce variantă? Sau intrăm în zodia marilor incertitudini?
Cine merge cu Voronin?
Întrebarea întrebărilor acum e cum scăpăm (dacă scăpăm) de această epidemie de instabilitate şi hărţuire politică, care durează deja de doi ani. Faptul că «proiectul M. Lupu – preşedinte» a eşuat este clar: două din patru partide parlamentare exclud ideea. Soluţiile noi, sugerate din mediul politic, dar şi din afara politicului, s-ar rezuma la câteva variante alternative. Unu: adoptarea de către Parlament a unei noi Constituţii sau modificarea actualei Legi supreme, care să asigure alegerea şefului statului cu simpla majoritate de voturi. Doi: alegerea preşedintelui prin vot universal, pentru care trebuie anunţat un referendum. Trei: noi anticipate. Patru: coaliţie lărgită în Parlament: PLDM-PCRM-PDM-PL. Cinci: coaliţia PLDM-PCRM. Şase: coaliţia PD-PCRM. Şapte: coaliţia PLDM-PD-PCRM. Opt: coaliţia PD-PL-PCRM. Şi nouă: revoluţie populară. Până la urmă, nici una din cele opt variante nu este ideală. Votarea în Parlament a unei noi Constituţii sau modificarea celei existente decade din lipsă de cvorum (comuniştii nu votează). Un referendum ar fi mai real şi cu mai puţine riscuri, dar cere timp. Anticipatele ar fi o catastrofă pe fundalul unei ierni scumpe şi deziluzii mari. Soluţia, mai puţin costisitoare (ca fonduri şi timp), ar fi să fie resetarea Alianţei. Din cele cinci variante de alianţe, cea în 4 ar fi, poate, riscul minim, însă şi aici băţul este cu două capete. Partea bună a lucrurilor e că în totalul voturilor de 101, greutatea specifică a PCRM va fi mai mică (48 de mandate). Respectiv, vor avea mai puţine funcţii la guvernare şi, în plus, nu vor putea influenţa cursul de guvernare iniţiat de AIE (dacă AIE va rămâne pe poziţii). Însă, Alianţa în 4 are şi partea ei proastă: lipsa opoziţiei la guvernare va situa toate cele patru partide pe aceeaşi linie de joc. Slava (dacă se va ajunge la ea) şi blestemul vor fi împărţite la 4. Şi creditarea partidelor de către electorat, în viitoarele alegeri, la fel. Riscul este mare. Mai puţin, poate, pentru «stânga politică», pentru că are de unde ceda (PCRM este deocamdată cel mai cotat), şi mult mai mult pentru «dreapta», dacă ţinem cont de faptul că pe flancul drept nu avem azi o forţă politică extraparlamentară bine plasată în câmpul politic. În cazul celorlalte trei variante de alianţe: PLDM-PCRM, PD-PCRM sau PLDM-PD-PCRM situaţia e şi mai critică. Comuniştii, în toate cele trei cazuri, îşi devansează partenerii după numărul de mandate şi, respectiv, vor cere şi locuri la guvernare potrivit scorului electoral. Nu ştiu cine dintre cei doi, Filat, Lupu sau împreună, vor vrea să fie fraţii mai mici ai PCRM, dar dacă Ghimpu nu se va asocia formatului de guvernare în 4, orice altă formulă de alianţă ar însemna superiorizarea comuniştilor la guvernare. Şi dacă-i aşa, s-ar putea întâmpla ca Filat să se consume degeaba în certurile cu colegii de Alianţă. Nu cred că alegerea şefului statului, în cazul în care nu poate fi ales (iar Constituţia lasă destul spaţiu de manevră în acest sens), ar fi cea mai mare problemă pe care o are R. Moldova. La fel cum «problema transnistreană» nu este cea mai mare piedică în procesul de integrare europeană. E cazul să se pună punct speculaţiilor în problema preşedintelui. R. Moldova nu e Rusia, America sau Germania ca să lupte pentrtu supremaţie pe continent sau pe glob şi să nu se poată descurca cu un interimar în funcţie alţi 2 ani şi jumătate. Să fim serioşi.
Petru Grozavu
