Maia Sandu: „Un prim-ministru bun trebuie să fie un om liber”

Interviu cu Maia Sandu, ministra Educaţiei

— În curând începe admiterea în universităţi. Dacă aţi fi o potenţială candidată, cum aţi alege viitoarea facultate, după ce criterii?
— Tinerii care vor să meargă la o facultate trebuie să facă două alegeri: profesia pe care doresc să o urmeze şi instituţia care îi poate pregăti cel mai bine pentru această profesie. În cazul alegerii instituţiei, decizia nu ar trebui să fie atât de dificilă. Din păcate, lipsa unui sistem de asigurare a calităţii şi gradul scăzut de transparenţă din partea instituţiilor care oferă programe de studii superioare complică lucrurile. Dacă am fi avut un sistem extern de asigurare a calităţii bine pus la punct, tinerii ar fi putut lua decizii informate în baza unor evaluări obiective care să conţină informaţii detaliate despre procesul educaţional, metodele de predare, calitatea profesorilor, gradul de corespundere a conţinuturilor aşteptărilor angajatorilor, indicatorul de angajabilitate a absolvenţilor, calitatea infrastructurii. Noi am făcut doar primii paşi pe această cale şi putem oferi informaţii doar pentru un număr limitat de programe (de ex., la adresa www.aracis.ro/activitati-internationale/evaluari-internationale pot fi găsite rapoartele de evaluare pentru programele de licenţă la drept). Pentru celelalte programe lucrul abia începe. În acelaşi timp, este regretabil că instituţiile de învăţământ publică atât de puţină informaţie pe paginile lor web despre oferte. În aceste condiţii, dacă ar trebui să fac o alegere, cred că aş opta pentru un program la o instituţie cu tradiţii, făcând, în acelaşi timp, o mică cercetare cu privire la calitatea cadrelor didactice care predau la acest program şi răsfoind prealabil programa analitică (sylabus).

— Cum pot cunoaşte tinerii care sunt facultăţile-profesiile de perspectivă, cu şanse de angajare în câmpul muncii?

— Astăzi este foarte dificil să prognozezi cererea pe piaţa muncii chiar şi pentru câţiva ani înainte, dar mai ales pentru câteva decenii. Lucrurile se schimbă rapid, de aceea este foarte important să ai capacitatea de a învăţă pe tot parcursul vieţii, ca să poţi să te ajustezi la cererea de piaţă dacă va fi cazul. În această situaţie, cred că cel mai bine este să încerci să faci ceea ce-ţi place. E foarte trist să mergi la muncă în fiecare zi fără plăcere. Bineînţeles, viaţa nu este întotdeauna aşa cum ne-o dorim, uneori trebuie să renunţăm la anumite lucruri şi să căutăm altceva. E important să nu ne fie frică de schimbare, să ştim că niciodată nu e prea târziu pentru aceasta. Vorbind de lucruri concrete, ingineria şi tehnologiile informaţionale sunt un exemplu de domenii de perspectivă.

— Cum pot fi conectate universităţile la cererile de pe piaţa muncii?

— Print-un mai bun dialog cu angajatorii, prin sporirea investiţiilor în capacităţile de cercetare, prin atragerea practicienilor în procesul de predare. Atâta timp cât o să schimbăm doar denumirea disciplinelor fără a schimba conţinuturile, nu o să asigurăm o educaţie relevantă. Pentru a schimba conţinuturile trebuie să discutăm cu angajatorii, în special cu cei vizionari.

— Ministerul a făcut evaluarea universităţilor. Care sunt concluziile? Care sunt erorile, problemele, dificultăţile instituţiilor de învăţământ superior?

— Ministerul a contractat câteva agenţii străine de asigurare a calităţii pentru a evalua mai multe programe la diferite universităţi. Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a evaluat toate programele de licenţă la drept şi a constatat mai multe carenţe: peste 50% dintre programele evaluate nu sunt asigurate cu mijloacele ştiinţifice şi resursele umane necesare pentru realizarea obiectivelor asumate; disciplinele de studii sunt prezentate cu abateri de la o succesiune logică; planurile de învăţământ nu asigură întotdeauna posibilitatea realizării unui proces activ-participativ de învăţare din partea studenţilor sau de utilizare a unor metode moderne de predare; activitate ştiinţifică slabă atât a profesorilor cât şi a studenţilor. Patru instituţii au acumulat un număr insuficient de puncte pentru acreditare, iar pentru celelalte au fost formulate recomandări de îmbunătăţire.

De asemenea, Ministerul Educaţiei a contractat Agenţia Estoniană de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, care pe parcursul anului 2015 va face evaluarea a 25 de programe de master la drept în 12 universităţi. O altă evaluare externă are loc în cadrul proiectului TEMPUS ”Asigurarea calităţii în învăţământul superior din R. Moldova”. La acest proiect participă 6 universităţi din ţară, iar evaluările sunt făcute de agenţii de asigurare a calităţii din Austria şi Germania. În cadrul acestui proiect au fost evaluate programele la Matematică şi Tehnologii informaţionale de la Universitatea din Tiraspol şi Universitatea de Stat ”A. Russo” din Bălţi, Electromecanică de la Universitatea Tehnică a Moldovei şi Istorie de la Universitatea de Stat din Moldova. În urma evaluărilor, cele 4 programe au obţinut acreditare condiţionată. Alte 12 programe de studii vor fi evaluate până la sfârşitul anului 2015. Concluziile pentru cele 4 programe evaluate nu sunt surprinzătoare: procesul educaţional este insuficient orientat pe competenţe, sunt prezente suprapunerile, procedurile de evaluare a studenţilor nu sunt suficient de transparente, e necesară îmbunătăţirea mobilităţii profesorilor şi studenţilor, se cer metode mai moderne de predare, curriculumul trebuie revizuit cu participarea studenţilor, absolvenţilor şi a angajatorilor.

— O parte dintre universităţi au un număr foarte mic de studenţi, o listă de profesori de profil limitat, regulamente obscure şi posibilităţi de cercetare foarte reduse. Nu ar fi mai bine să avem mai puţine universităţi, dar mai bune?

— Într-adevăr, în R. Moldova avem un număr mult prea mare de universităţi. Este cazul în care competiţia exagerată devine contraproductivă. Un exemplu elocvent este faptul că marea majoritate a studenţilor exmatriculaţi de la universităţile care se respectă sunt imediat acceptaţi de celelalte. În ultimele două decenii, când universităţile au devenit uşor accesibile din cauza fraudării examenului de bacalaureat, a crescut semnificativ şi numărul lor. Unele au apărut din motive politice, altele, bănuiesc, pentru a crea funcţii de conducere pentru anumite persoane. Au apărut şi multe instituţii private, dar nu toate de calitate. Pe fundalul reducerii numărului de studenţi din ultimul timp, situaţia devine ridicolă pe alocuri. De exemplu, în cadrul unui control recent, colegii de la minister au descoperit la o universitate privată o grupă formată din doi studenţi. Conducerea universităţii nu a putut să ne explice cum reuşeşte să-şi recupereze banii din investiţia pe care o face în aceşti doi studenţi în situaţia în care taxele de studii sunt aceleaşi ca şi la alte instituţii. Singura explicaţie logică, pe care o văd eu, este că procesul educaţional nu se desfăşoară după program, altfel spus, nu se fac toate orele. Şi în cazul instituţiilor publice avem situaţii când la un program sunt înscrişi 15-20 de studenţi. Acest lux nu şi-l pot permite nici cele mai bogate universităţi din lume. Pe lângă faptul că aceste instituţii sunt foarte ineficiente, ele nu pot asigura nici calitatea necesară. Pentru că atâta timp cât vom menţine aceste instituţii/catedre foarte mici, atâta timp nu vom putea majora salariile profesorilor şi nu vom putea asigura calitatea predării.

— Universităţile cu câte 2 studenţi în grupe, dacă nu dispar, ar trebui cel puţin să fie comasate. Există aşa o prevedere, posibilitate, discuţie?

— Procesul de comasare a universităţilor de stat este inevitabil şi trebuie să se realizeze în următorii 2—3 ani. Pe de altă parte, nu putem trece cu vederea nici ce se întâmplă în universităţile private. Chiar dacă aici nu vorbim de bani publici, standardele de calitate trebuie să fie respectate de către toţi. În contextul evaluărilor realizate de ARACIS, s-a descoperit că multe instituţii private admit la studii cu frecvenţă redusă mult peste plan şi capacitatea reală, transformându-se astfel în „fabrici de diplome”. Din păcate, sunt şi tineri care preferă aceste instituţii altora mai serioase, punând accent pe diplomă şi nu pe competenţele pe care le pot obţine. Am ajuns în această situaţie pentru că nu am avut un sistem serios de asigurare a calităţii. În ultimul an s-a lucrat la crearea Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Profesional (ANACIP), dar după cum arată experienţa de funcţionare a Consiliului interimar, lucrurile se mişcă destul de încet şi noi nu ne putem permite să aşteptăm până ANACIP va reuşi să evalueze toate programele şi să acrediteze toate instituţiile. În această situaţie, ministerul va încerca să identifice resurse externe pentru a angaja una sau mai multe agenţii străine, care să facă rapid evaluarea instituţională a tuturor universităţilor cu scopul de a le identifica pe cele care nu întrunesc condiţiile minime şi nu trebuie să mai rămână pe piaţă.

— Cum se derulează discuţiile cu rectorii? Sunt sau nu aceştia nişte conducători moderni, care corespund rigorilor acestor timpuri?

— Situaţia este diferită pentru diferite instituţii. Sunt rectori care sunt preocupaţi de viitorul universităţii şi fac eforturi ca să crească nivelul de competitivitate al acesteia şi sunt rectori care au alte priorităţi, mai puţin legate de universitate. Mai este şi a treia categorie, care nu înţelege seriozitatea schimbării pe piaţa studiilor universitare la nivel global şi regional şi încearcă să administreze instituţia după metode vechi. Trebuie să spun că cea mai mare rezistenţă la reformele prevăzute de Codul educaţiei a venit anume de la unii rectori. În general, încercând să ne aliniem la standardele europene, noi am crescut semnificativ autonomia universitară în ultimii ani. Problema este că, pe intern, în unele instituţii, procesul de administrare a rămas total nedemocratic şi opac, rectorul deţinând monopolul asupra procesului de luare a deciziilor, iar autonomia rămânând la latitudinea unei singure persoane. Acest lucru reprezintă un impediment major în modernizarea instituţiilor. Prin Codul educaţiei noi am încercat să spargem acest monopol. O să aduc doar câteva exemple: conform noilor prevederi, rectorul este ales de adunarea generală a cadrelor didactice şi a reprezentanţilor studenţilor şi nu de Senat, aşa cum era până acum; a fost introdus Consiliul de dezvoltare strategică instituţională, care vine să balanseze puterea rectorului, dar în acelaşi timp să contribuie la îmbunătăţirea managementului strategic al instituţiei, să sporească gradul de transparenţă al activităţii acesteia, să asigure o mai bună conlucrare cu mediul angajatorilor; de asemenea, suntem în proces de creare a Consiliului pentru management şi etică, organ naţional care va examina inclusiv abaterile comise de managementul instituţiilor şi va lua decizii cu privire la sancţiuni. În acelaşi timp, toate aceste măsuri vor avea efect pozitiv doar dacă angajaţii instituţiilor şi studenţii vor dori să facă uz de aceste pârghii şi să schimbe situaţia în bine.

— Cum evaluaţi infrastructura universităţilor? Cămine, terenuri de sport?

— Nu e mare secret faptul că starea infrastructurii este destul de proastă, chiar dacă unele universităţi au făcut eforturi în ultimul timp ca să redreseze starea de lucruri. Am ajuns în această situaţie din cauza subfinanţării sectorului, dar şi a ineficienţei şi managementului deficient de-a lungul timpului. În mai multe universităţi se realizează proiecte de renovare a blocurilor de studii şi a căminelor. În unele cazuri sunt testate parteneriatele public-private, care, însă, nu au luat foc încă. În acelaşi timp, nu vreau să exagerăm importanţa investiţiilor în infrastructură. Un gard frumos în jurul universităţii nu mă ajută cu nimic. Prioritate trebuie să aibă investiţiile în cadrele didactice. Eu am învăţat la o universitate de top, unde infrastructura nu era deloc impresionantă, profesorii erau – şi asta a contat cel mai mult.

— Doar circa 55% dintre absolvenţi au susţinut în acest an BAC-ul. E şi o notă dată profesorilor din licee. Ce fel de profesori avem, totuşi, astăzi în R. Moldova?

— Este o notă dată întregului sector educaţional. Profesorii sunt pe potriva investiţiilor pe care le-am făcut în ei în aceşti 24 de ani. Dacă vrem profesori mai buni, trebuie să investim în multe lucruri, dar în special în sisteme mai bune de motivare şi de instruire. Lucrăm la un program naţional pentru cadrele didactice şi discutăm cu partenerii de dezvoltare asupra unui potenţial proiect în valoare de 15 mil. dolari SUA pentru implementarea acestui program.

— După campania reuşită de combatere a corupţiei la BAC, pe când să aşteptăm o campanie de combatere a corupţiei în universităţi?

— Această întrebare trebuie adresată managementului instituţiilor de învăţământ superior. În primul rând pentru că, în contextul autonomiei universitare, instituţiile au toată libertatea şi responsabilitatea în procesul de organizare a examenelor. În al doilea rând, pentru că lucrurile nu se vor schimba niciodată dacă nu vom reuşi să responsabilizăm fiecare persoană în parte şi nu vom cere această schimbare. Eu cred că, în situaţia în care toată lumea învaţă şi refuză să ia mită, corupţia se poate reduce dramatic. Îmi pun speranţe, în special, în tinerii care au susţinut bacalaureatul cu forţe proprii şi ştiu că pot obţine note fără a plăti. Sper că aceşti tineri vor avea curajul să abordeze subiectul şi să pună presiune pe administraţia universităţilor unde corupţia este tolerată în continuare. Noi putem şi vom interveni prin metode indirecte: în procesul de evaluare a universităţilor prin sancţionarea celor care admit asemenea situaţii şi prin creşterea eficienţei cheltuielilor pentru instituţiile publice şi eliberarea resurselor pentru creşterea salariilor.

— Înmatricularea la studii fără examene, în temeiul dosarelor, reduce din riscurile de corupţie?

— Universităţile sunt libere să stabilească examene suplimentare celui de la Bacalaureat. Unele instituţii introduc probe suplimentare, altele se limitează la media pe toţi anii de studii şi cea de la examenul de absolvire. În condiţiile unei competiţii acerbe pentru studenţi, universităţile nu-şi pot permite să fie prea selective. În acelaşi timp, bacalaureatul este un filtru destul de bun chiar şi în lipsa unor probe suplimentare.

— Comunicaţi cu studenţii din R. Moldova care studiază în străinătate? Cum îi poate atrage Moldova să revină şi să muncească acasă?

— Mulţi dintre tinerii plecaţi la studii peste hotare au nevoie de bani pentru a-şi achita conturile şi, respectiv, caută un loc de muncă bine plătit, care se găseşte mai greu în R. Moldova. Sunt şi dintre cei gata să facă un sacrificiu, să lucreze pentru un salariu mai mic, cu condiţia să facă ceva interesant, care să conteze pentru cariera lor de mai departe, dar şi pentru dezvoltarea ţării. Pentru a-i atrage pe cei din prima categorie, sectorul privat trebuie să lanseze semnale clare că apreciază profesionalismul şi este gata să ofere salarii competitive. Sectorul public este beneficiarul potenţial al celei de a doua categorii. Aici am reuşit să decepţionăm de-a lungul timpului mai multă lume. Tinerii trebuie să vadă nişte perspective reale de schimbare spre bine în societate pentru ca să vrea să se întoarcă.

— Cât de bine sunt informaţi liceenii din sate despre posibilitatea de a-şi face studiile peste hotare?

— Ofertele de studii peste hotare sunt extrem de multe şi nu poate nimeni să prezinte o informaţie exhaustivă. În ceea ce priveşte programele de studii pentru care se oferă burse, finanţatorii, de obicei, îşi promovează programele. Astfel, pe site-urile ambasadelor altor state în Republica Moldova sunt oferite din timp informaţii despre programe, condiţiile de aplicare, criteriile de selectare. Pe de altă parte, liceenii pot analiza o sumedenie de alte informaţii pe net despre universităţile şi programele care îi interesează. Cu cât mai bine învaţă aceştia, cu atât sunt mai competitivi şi cu atât le va fi mai greu universităţilor să-i reţină acasă.

— Ce schimbări mai urmează în sistemul de educaţie pe termen scurt şi lung?

— Toate planurile noastre sunt descrise în Codul educaţiei şi în strategia sectorială. Priorităţile rămân aceleaşi. Unele dintre ele, cum ar fi revizuirea curriculară şi politicile pentru atragerea şi menţinerea în sistem a cadrelor didactice de calitate, vor fi detaliate în documente de politici specifice, pe care le vom face publice la momentul potrivit. Construirea instituţiilor care să asigure calitatea în educaţie la toate nivelurile va rămâne o prioritate pentru următoarele luni.

— A fost sau nu, totuşi, falsificată diploma ex-premierului Gaburici? Întrebarea o adresăm în contextul în care Procuratura Generală, clasând cauza, nu a explicat nimic despre presupusele falsuri…

— Singurul răspuns oficial pe care l-am primit de la Procuratura Generală a fost în luna mai, atunci când aceasta a indicat că există bănuieli rezonabile că diploma este falsă. După finalizarea anchetei nu am mai primit nicio informaţie.

— Care sunt calităţile de bază pe care trebuie sa le întrunească un prim-ministru bun?

— Un prim-ministru bun ar trebui să fie un bun manager, un vizionar, un om liber, în sensul în care să nu se ţină de fotoliu şi să nu aibă angajamente faţă de anumite persoane sau grupuri de persoane, un membru al echipei, care ştie să asculte, un bun diplomat, şi, bineînţeles, să fie onest şi integru.

— Cum ar trebui să fie următorul guvern? Exista voci care vă consideră o candidatură reuşită pentru această funcţie. Aţi accepta?

— Următorul guvern ar trebui să fie mai bun decât cele precedente. Am spus-o cu alte ocazii că nu am asemenea ambiţii. Nu aş accepta o funcţie în situaţia în care e clar din start că nu există condiţii pentru a reuşi.

— Care sunt planurile dvs. pentru anul 2015—2016?

— Eu cred că în politică nu-ţi poţi permite să-ţi faci planuri pe un termen atât de mare. Aici lucrurile se pot schimba de la o zi la alta.

Pentru conformitate, A.R.